Războiul, pe înţelesul copiilor. Sfaturile medicilor psihiatri: „Activaţi empatia“
0
Medicii psihiatri din Iaşi ne învaţă cum le explicăm copiilor războiul, pentru a nu-i traumatiza. Există o modalitate diferită de abordare în funcţie de vârsta celor mici.
În contextul războiului din Ucraina, dr. Raluca Prepeliţă, medic primar psihiatru la Institutul de Psihiatrie „Socola” Iaşi, explică modalitatea în care trebuie să le comunicăm copiilor ce se întâmplă. Medicul ieşean arată şi cum să gestionăm situaţia în cazul unui copil care fuge din zona de război.
În cazul copiilor care se văd în situaţia de a primi o altă familie şi alţi copii în casa lor ca refugiaţi, dr. Raluca Prepeliţă este de părere că trebuie purtată o discuţie în care să li se explice pe înţelesul lor de ce în casa lor va veni o altă familie.
„Ar trebui ca părinţii să le explice cât pot de bine că ceea ce se întâmplă într-o ţară învecinată este ceea ce s-a întâmplat şi în celelalte războaie de-a lungul istoriei. Sunt copii, în special cei după clasa a V-a, care la orele de istorie au aflat deja despre războaiele anterioare, despre luptele între naţii, şi atunci ne putem lega de subiect şi de un exemplu astfel încât să înţeleagă că este într-adevăr o situaţie de risc. Cu calm şi cu o stabilitate emoţională destul de bună putem trece peste ceea ce se întâmplă”, a precizat pentru Ziarul de Iaşi dr. Raluca Prepeliţă, medic primar psihiatru la Institutul de Psihiatrie „Socola” din Iaşi.
Emoţii şi explicaţii simple
În cazul copiilor cu vârste sub 5 ani, care nu se uită la emisiuni ce abordează acest subiect, însă aud discuţii în familie şi primesc la rândul lor refugiaţi în casă, specialiştii recomandă ca părinţii să apeleze la emoţii şi la explicaţii cât mai simple, notează sursa citată.
„Explicaţiile aici trebuie să intervină pe partea socio-emoţională şi socială, spre exemplu cei care găzduiesc familii de refugiaţi să le explice de ce şi cum trebuie să ajutăm. Astfel facem apel la emoţii şi empatie, iar copilul va defini la nivelul psihicului această empatie şi va şti, i se va impregna că ajutorul poate veni oricând şi oriunde, inclusiv la oamenii străini. Dacă ne gândim cum ne învăţau pe noi bunicii, părinţii, să nu vorbim cu străinii, aici intervine puţin maturitatea adultului care să explice exact de ce ajutăm străinii. Este o situaţie acută, de intervenţie în criză”, a completat medicul ieşean.
Şoc post-traumatic la copii
În cazul copiilor care sunt nevoiţi să fugă din calea războiului, dr. Raluca Prepeliţă consideră că inclusiv plecarea de acasă într-un alt loc mai sigur poate fi un eveniment traumatizant pentru aceştia. Primele care apar sunt simptomele de reacţie acută la stres, dar care nu durează mai mult de o lună, iar la o perioadă mai lungă de trei luni, se poate pune diagnosticul de şoc posttraumatic.
„Chiar şi pentru copiii care nu au văzut în direct bombe sau oameni răniţi, ci doar au fost luaţi de acolo pentru protecţia lor, este un eveniment traumatic, dar mult mai uşor decât cei care au văzut deja aceste imagini şi cărora le vin recurent în minte aceste flashbackuri. De obicei, copiii au coşmaruri referitoare la aceste evenimente şi corelează de exemplu sunetul unei bombe şi tresar la un ticăit de ceas sau la ceva care cade, un pahar care se sparge. Sunt stimuli care pot declanşa retrăirea acestor evenimente”, a mai explicat pentru Ziarul de Iaşi dr. Raluca Prepeliţă.
De aceea, trebuie observat pe termen mediu şi lung dacă au fost afectaţi de ceea ce au trăit. Îngrijorător devine în momentul în care nu îşi mai urmează activităţile pe care le făceau, dacă au stări depresive, de anxietate, cu atacuri de panică.
„Pot avea comportamente agresive şi pot să meargă până la automutilare sau heteroagresivitate faţă de cei din jur. La vârste mai mari chiar se poate ajunge la componente suicidare, dar asta înseamnă evoluţia foarte mare a tulburării de şoc posttraumatic care nu este tratată şi nu au susţinere psihologică”, a conchis dr. Raluca Prepeliţă, medic primar psihiatru la Institutul de Psihiatrie „Socola” din Iaşi.
Se încarcă comentariile...
