Preşedintele Băsescu a găsit doar cârtiţe pe şantierul gazoductului Iaşi - Ungheni. Vizita-surpriză a confirmat spectacolul mediatic pregătit pentru Victor Ponta

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Traian Băsescu, în momentul în care a ajuns pe şantier FOTO: Ziarul de Iaşi
Traian Băsescu, în momentul în care a ajuns pe şantier FOTO: Ziarul de Iaşi

Preşedintele Traian Băsescu a ajuns vineri, 20 septembrie, la Iaşi, într-o vizită discretă pe şantierul gazoductului Iaşi - Ungheni din localitatea Horleşti, comuna Rediu. Niciun utilaj şi niciun muncitor nu se aflau la muncă.

Pentru că vizita n-a fost anunţată, oficialii judeţului Iaşi şi şefii şantierului pentru gazoduct n-au apucat să se pregătească cu utilaje şi constructori muncind de zor. Administraţia prezidenţială a făcut anunţul vizitei cu o oră înainte ca Traian Băsescu să ajungă la Iaşi.

În jurul orei 10.00, atunci când preşedintele Băsescu a ajuns pe şantier, la faţa locului se aflau doar două buldozere trase pe dreapta şi mai multe ţevi abandonate. Cu puţin timp înainte de aterizarea elicopterului prezidenţial, la Horleşti a apărut într-o fugă şi dirigintele de şantier, din partea Romgaz.

Acesta s-a grăbit să dea asigurări că lucrarea va fi gata până în februarie. Aceasta, în condiţiile în care premierul Victor Ponta asigura pe data de 26 august, atunci când a fost prezentat la aşa-zisa inaugurarea a şantierului pe partea românească a Prutului, că proiectul va fi terminat până în decembrie 2013.

"Poate să se termine lucrarea în februarie, din cauza vremii şi a intemperiilor care pot apărea în aceste luni. Dumneavoastră, domnule preşedinte, ştiţi cum este, aveţi o vârstă", a spus dirigintele de şantier, Teofil Ciobanu, în faţa preşedintelui Traian Băsescu.

Traian Băsescu Iaşi

Dirigintele de şantier, Teofil Ciobanu, a ajuns la şantier în grabă cu 15 minute înainte de sosirea preşedintelui FOTO: Florin Gheţău

Premierul Victor Ponta a ajuns la Iaşi pe 26 august, în fruntea unei delegaţii oficiale consistente, pentru a inaugura oficial lucrările de construire a gazoductului Iaşi - Ungheni.

Punctul zero al şantierului pe malul românesc al Prutului este Rediu, o localitate aflată la 10 kilometri de municipiul Iaşi, loc în care delegaţia oficială a fost condusă pentru a inspecta lucrările.

Şefii firmelor contractate pentru realizarea proiectului şi oficialităţile locale din Iaşi au asigurat un spectacol fastuos pentru vizita primului ministru, cu maldăre de conducte pregătite pentru a fi băgate în pământ, zeci de utiljate gata de treabă, muncitori optimişti, care "au efectuat" probe de măiestrie în sudarea conductelor chiar în timpul vizitei delegaţiei de la Guvern.

"Până acuma, de ani de zile, am tot vorbit cum facem noi conductă şi n-a făcut nimeni nimic. Eu am vrut să văd acum că începem lucrările, vreau să văd în decembrie dacă s-au ţinut de cuvânt constructorii", a spus atunci Victor Ponta în faţa ziariştilor.

La doar două zile, însă, de la trecerea delegaţiei oficiale, pe şantierul de la Rediu n-a mai putut fi găsit decât un paznic al unei firme private. Toate conductele au dispărut, la fel ca şi majoritatea utilajelor aliniate pentru vizita şefilor de la Guvern.

Pregătiri şantier Băsescu Iaşi

Oficialii şantierului au scos în grabă o masă înainte de sosirea preşedintelui Băsescu, plus planşa proiectului, pe care au agăţat-o de baracă FOTO: Florin Gheţău

"Este uşor să faci spectacol de sunete şi lumini la Roşia Montană, să bagi nişte mineri în mină şi să stai de vorbă cu ei. Însă, aici, este vorba de acţiuni geostrategice. La Bruxelles se ştie că lucrările au început şi că în decembrie se termină lucrările. Din păcate, va trebui să informăm că în această iarnă nu vom livra acea jumătate de miliard de metri cub de gaz către Republica Moldova, aşa cum ne-am angajat", a spus Traian Băsescu astăzi, 20 septembrie, la Horleşti.

În 27 august, la o zi de la inaugurarea de la Iaşi, delegaţia oficială s-a deplasat în Republica Moldova, la Ungheni, pentru inaugurarea de pe malul celălalt al Prutului. Surse din administraţia judeţeană a Iaşiului susţin că firmele responsabile de proiect ar fi încărcat toate conductele şi le-ar fi transportat la Ungheni, pentru spectacolul inaugural programat a doua zi.

Cert este că, şi la Ungheni, pe malul basarabean al Prutului, istoria de la Iaşi s-a repetat. Pe 3 septembrie, la câteva zile de la inaugurarea oficială a lucrărilor, pe şantierul de la Ungheni bătea vântul.

După dezvăluirile din presă, cum că şantierele sunt goale şi utilajele au dispărut, premierul Ponta s-a grăbit să acuze atacuri politice. „Astea sunt prostiile tipice, nu a dispărut nimic. Este licitaţie adjudecată de către una dintre cele mai bune firme, o firmă austriacă, au termen sfârşitul lui decembrie, până atunci. Eu înţeleg atacurile politice şi poveştile, eu vă spun că la sfârşitul lui decembrie veniţi cu mine să inaugurăm gazoductul", a declarat Victor Ponta la începutul lunii septembrie.

Pe aceeaşi temă:

Cum „s-a evaporat” peste noapte şantierul gazoductului Iaşi - Ungheni, înjghebat pentru ochii lui Victor Ponta

Un consorţiu austro-român va construi gazoductul Iaşi-Ungheni

Începe construcţia gazoductului Iaşi - Ungheni, prin care România va exporta gaz metan către Republica Moldova

Băsescu: cheltuielile de construcţie pentru gazoductul Iaşi-Ungheni vor fi suportate de partea română

Guvernul simplifică exproprierea pentru că 40 de proprietari împiedică construirea conductei de gaze către Republica Moldova

Victor Ponta: „Iaşi-Ungheni este o amărâtă de conductă de gaze” către Republica Moldova

Şase companii s-au înscris în competiţia pentru construcţia gazoductului Iaşi-Ungheni

Costurile de construcţie a conductei Iaşi-Ungheni s-au mărit cu 30%, iar termenul de finalizare este anul 2015

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite