Oda înălţată de şeful Consiliului Judeţean Iaşi unui medic trimis în judecată pentru zeci de şpăgi: „Indiferent ce se spune în media, aţi înnobilat spitalul“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Maricel Popa, preşedintele CJ Iaşi, alături de Carmen Dorobăţ, managerul Spitalului de Boli Infecţioase Iaşi FOTO Ziarul de Iaşi
Maricel Popa, preşedintele CJ Iaşi, alături de Carmen Dorobăţ, managerul Spitalului de Boli Infecţioase Iaşi FOTO Ziarul de Iaşi

Preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi, Maricel Popa, a lăudat în public activitatea managerului Spitalului de Boli Infecţioase „Sfânta Parascheva” Iaşi, profesorul Carmen Dorobăţ, medic judecat pentru luare de mită, complicitate la luare de mită şi fals intelectual.

Managerul interimar al Spitalului de Boli Infecţioase „Sfânta Parascheva” din Iaşi, dr. Carmen Dorobăţ, medic judecat pentru fapte de corupţie, a fost lăudat public de preşedintele CJ Iaşi, Maricel Popa. Şeful judeţului Iaşi a apreciat joi, 31 septembrie, că Dorobăţ este unul dintre cei mai buni manageri de la spitalele aflate în subordinea CJ.

Maricel Popa a evidenţiat calităţile de manager ale medicului infecţionist în contextul în care Dorobăţ a depus la Ministerul Dezvoltării Regionale un proiect de finanţare prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală II pentru reabilitarea corpului administrativ al Spitalului de Boli Infecţioase Iaşi. De asemenea, Popa a subliniat că profesorul Carmen Dorobăţ a „înnobilat“ spitalul pe care îl conduce de aproape zece ani. 

„Vreau să o felicit pe doamna manager. Este singurul manager al unui spital pe care îl avem în subordine şi a spitalelor din judeţul Iaşi care a depus proiect de finanţare pe PNDL II, la Ministerul Dezvoltării, un proiect care finanţează modernizarea acestui obiectiv. Vă mulţumesc doamna manager şi indiferent de ce se spune în piaţă, în media sau peste tot, vreau să vă felicit. Sunteţi unul dintre managerii cei mai buni de la spitale. Aţi înnobilat Spitalul de Boli Infecţioase, aţi înlăturat mizeria şi vă felicit pentru asta. Vă mulţumesc“, a declarat Maricel Popa, în plenul CJ. 

Spitalul de Boli Infecţioase Iaşi a primit de la CJ peste 165.000 de lei pentru realizarea proiectului „Consolidarea, reabilitarea şi refuncţionalizarea pavilionului administrativ“.

Medicul Carmen Dorobăţ este judecat pentru luare de mită, complicitate la luare de mită şi fals intelectual. Dorobăţ a fost arestată preventiv pentru 30 de zile pe 31 ianuarie 2015, după ce, cu o zi mai devreme, procurorii DNA au ridicat din biroul directoarei 20 de carnete studenţeşti printre filele cărora se găseau câte 100 de euro. Potrivit DNA, în schimbul celor 2.000 de euro, medicul îi ajuta pe studenţii de la UMF Iaşi să promoveze cu nota nouă examenul la disciplina Anestezie Generală, coordonată atunci de soţul său, dr. Gheorghe Dorobăţ. 

După ce a fost ridicată de anchetatori, Carmen Dorobăţ nu şi-a mai putut exercita funcţia de manager a Spitalului de Boli Infecţioase „Sfânta Parascheva din Iaşi” până în aprilie 2016. Atunci, judecătorii de la Curtea de Apel Iaşi au decis să-i înlăture definitiv măsura preventivă de control judiciar, implicit interdicţia de a-şi exercita funcţia.

Săptămâna aceasta, medicul şi-a depus candidatura pentru concursul organizat de Consiliul de Administraţie (CA) al spitalului, în intervalul 4-14 septembrie, pentru funcţia de manager. „Da, m-am înscris în concursul organizat de CA pentru funcţia de manager. Cred că am pregătirea necesară şi pot candida la orice alt concurs pentru această funcţie“, a precizat profesorul Carmen Dorobăţ.

Citeşte şi:

Cronologia scandalului de corupţie care a zguduit UMF Iaşi. Şefii universităţii au intrat în silenzio stampa după arestări

Sistemul şpăgii la soţii Dorobăţ. Cuplul de profesori arestat la UMF Iaşi funcţiona cu sincope la luarea mitei: „Te sfătuiesc să fii drăguţ şi să nu enervezi! Da?“

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite