Momentul teribil în care o şoferiţă a tras de volan şi a proiectat un motociclist în altă maşină VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Motociclist accident Iaşi

Gestul incredibil al şoferiţei a ieşit la iveală după ce chiar motociclistul a postat imaginile pe o reţea de socializare.

Un motociclist a fost aproape de o tragedie pe străzile Iaşului, după o şicanare în trafic. O şoferiţă a tras de volan şi l-a proiectat într-o altă maşină, fiind aproape de a intra sub roţile acesteia. 

"La data de 10 septembrie ac, poliţiştii rutieri au fost sesizati despre un accident rutier soldat cu victime omeneşti, care a avut loc pe o stradă din municipiul Iaşi. Din primele cercetări efectuate la faţa locului a rezultat faptul că între un auto şi o motocicleta ar fi avut loc o coliziune, în urma căreia motocicleta ar fi fost proiectată într-un alt auto. Conducătorul motocicletei a fost rănit uşor.

Conducătorul motocicletei a fost testat alcoolscopic, rezultatul fiind de 0,04 mg/l alcool pur în aerul expirat, iar în urma testării alcoolscopice a celorlalţi doi conducători auto, rezultatele au fost 0", au transmis reprezentanţi ai Poliţiei Iaşi.

Motociclistul a postat imaginile pe reţelele de socializare, pentru ca situaţia să nu fie muşamalizată. 

„În urma unei şicanări în trafic, mai mult verbală, şoferiţa a crezut că este oportun să dea intenţionat cu maşina peste mine. Postez acest lucru pentru a sublinia 3 aspecte: 1: oricât ai crede că ai dreptate şi celălalt şofer te-a obstrucţionat, era să te lovească circulând necorespunzător sau a făcut alte lucruri, lasă de la tine, că nu ştii peste ce nebuni dai.. 2: Postez pentru a rămâne filmul on-line şi pentru a evita orice tentativă de muşamalizare şi 3: adresat motocicliştilor, purtaţi echipament complet. Eu am avut doar geacă moto, fără ghete şi pantaloni speciali. Rănile sunt uşoare, dar doar în locurile unde nu am fost protejat de echipament – glezne, genunchi şi coapse. Multă atenţie, că nebuni sunt destui pe lumea asta”, a scris Vlad Marian pe Facebook

Poliţiştii continuă cercetările, pentru a stabili exact cauzele care au dus la producerea acestuia. 

Vă recomandăm să citiţi şi: 

Pregătiţi-vă pentru o iarnă costisitoare: preţurile energiei au explodat şi nu sunt nici stocuri suficiente

Au liberalii o a treia variantă sau PSD va fi câştigătorul Congresului PNL?

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite