Delapidare la o universitate din Iaşi. Un casier a sustras sume importante din taxele studenţilor şi masteranzilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un bărbat din Iaşi a fost trimis în judecată de procurori fiind acuzat de delapidare după ce, trimp de aproape patru ani, a sustras bani din casieria Universităţii “Mihail Kogălniceanu” din Iaşi.

Constantin Daniel Avasiloaie, de 36 de ani, este acuzat de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Iaşi de delapidare după ce a creat univeristăţii ieşene un prejudiciu de aproape 150.000 de lei. 

Potrivit rechizitoriului, Avasiloaioe a fost angajat iniţial la instituţia de învăţământ ca paznic. Din 2004, printr-o decizie a conducerii, a fost numit casier printre atribuţii fiind şi încasarea sumele aferente taxelor şcolare din partea studenţilor şi masteranzilor.

Începând cu septembrie 2008, Avasiloaie a început să sustragă din banii proveniţi de la studenţi, neînregistrând o bună parte din chitanţele acestora în registrele de casă. A procedat în acest fel până în februarie 2012, creând astfel un prejudiciu de 149.844 de lei. 

Totul a ieşit la iveală după ce la începutul anului trecut reprezentanţii universităţii au dispus un control al registrelor de casă şi au constatat că mai multe chitanţe nu erau înregistrate.

După faptele sale au fost descoperite, ieşenului i s-a desfăcut contractul de muncă iar şefii săi au sesizat Parchetului. Avasiloaie a adus atunci 30.000 de acasă pentru a mai micşora prejudiciu, el recunoscând în totalitate faptele imputate. Nu a vrut însă să precizeze ce a făcut cu banii.

Citeşte şi:

Delapidare în curtea cele mai mari universităţi din Iaşi. Cum şi-a dus de nas şefii timp de patru ani un librar inventiv

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite