FOTO Boierul-explorator Dimitrie Ghika. Istoria extraordinară a primului român ajuns în Cornul Africii, mai departe decât orice aventurier până atunci, în 1895

FOTO Boierul-explorator Dimitrie Ghika. Istoria extraordinară a primului român ajuns în Cornul Africii, mai departe decât orice aventurier până atunci, în 1895

Boierul Dimitrie Ghika, alături de un membru al expediţiei, pozând alături de un leu pe care l-a vânat şi despre care a povestit ulterior că atacase o aşezare umană. Măgarul din fotografie fusese folosit drept momeală FOTO wikipedia.org

Unul dintre momentele remarcabile consemnate în istoria Moldovei secolului al XIX-lea îl are în prim-plan pe boierul Dimitrie Ghika care, deşi descendent al unei familii extrem de bogate, şi-a riscat viaţa la 56 de ani pornind într-o călătorie exotică şi periculoasă.

Ştiri pe aceeaşi temă

Boierul Dimitrie Ghika-Comăneşti (1839-1923) este unul dintre aventurierii români puţin cunoscuţi, dar care s-a întors în 1896 dintr-una dintre cele mai temerare călătorii întreprinse vreodată în Africa. 

Descoperirile de natură biologică, etnografică sau cinecegetică, făcute român în expediţia africană, au fost recunoscute de cele mai importante societăţi geografice din Europa, iar traseele bătute de acesta au ajutat la cartografierea unor ţinuturi neştiute la acea vreme.

Dimitrie Ghika s-a născut la Iaşi, în celebra şi avuta familie boierească Ghika, care a domnit vreme de 200 de ani în Moldova şi Ţara Românească. Şi-a luat doctoratul în Drept la Berlin şi a urmat o carieră prestigioasă, devenind Prefect de Bacău, magistrat, deputat şi, în cele din urmă, consilier al regelui Carol I al României.

Pasiunea pentru vânătoare l-a îndemnat să urmărească până aproape de bătrâneţe un vis, acela de a ajunge în Africa. Abia când a împlinit vârsta de 56 de ani a reuşit să organizeze expediţia care avea să-i aducă faimă europeană. A fost inspirat în alegerea traseului de aventurile în Somalia povestite de contele austriac Ernst Hoyos. Prima expediţie în Somalia, un tărâm care i-a chemat mereu pe aventurieri bogaţi din Europa fusese făcută la începutul secolului XIX de către britanicul Henry Salt, după cum consemnează National Geographic Romania în numărul din martie 2013. 

 
Foto

Până la Ghika mai fuseseră alte expediţii europene, dar majoritatea s-au sfârşit prost, cu decesul multora dintre membri, din cauza atacurilor animalelor sălbatice sau ale indigenilor. Dimitrie Ghika, însă, era un organizator desăvârşit, membru al Societăţii Geografice Române şi încercat în vânători grele pe teritoriul ţării. A plănuit aventura, care avea să se încheie la capătul a 124 de zile, în amănunt. Punctul de plecare a fost Barbera, capitala Somaliei Britanice, pe data de 22 octombrie 1895.

Dimitrie Ghika şi fiul său, prinţul Nicolae, arhitect, pe atunci în vârstă de 20 de ani, care a acceptat să-şi însoţească tatăl în aventură, au avut o caravană uriaşă, formată din zeci de paznici, vânători, cămile sau animale precum măgari folosite drept momeală pentru vânat. Costurile au fost uriaşe.

Principalul scop al expediţiei a fost vânătoarea. Cei doi au doborât un număr uriaş de animale, de neacceptat de către nicio normă contemporană: în jur de 200 exemplare, care includ lei, elefanţi, rinoceri, crocodili, zebre, antilope, facoceri, gazele, pantere şi chiar o girafă. Un alt obiectiv a fost studiul animalelor. Cea mai mare parte a trofeelor au fost trimise pentru conservare la Londra, iar câteva au ajuns la Muzeul Antipa din Bucureşti sau la conacul familiei din Comăneşti-Bacău, unde pot fi văzute şi acum. Cele de la Londra au fost analizate de un celebru taxidermist, Rowland Ward şi incluse într-un volum al "Records of Big Game", care inventariază trofee remarcabile, unde servesc şi astăzi drept punct de referinţă printre vânători.     

„Într‑o fundătură stâncoasă, acoperite cu tufe dese văd sărind înaintea mea patru gherenuka (gazele wallezi), un mascul, având curiozitatea de a mă privi, se opri pe o stâncă numai la 130 de metri depărtare de mine şi am plăcerea de a‑l vedea căzând imediat după detunătura carabinei. Era un mare exemplar, cu coarne frumoase, negre, cu multe inele bine marcate. Această gazelă are buza superioară ascuţită, mai lungă cu vreo 3 centimetri decât cea inferioară. Gâtul ei e foarte lung, amănunt care o distingea de alte specii şi o face să semene cu o girafă. Ea se hrăneşte mai ales cu frunzele şi crengile tufelor şi am observat‑o adesea ridicându‑se pe picioarele de dinapoi, rezemate cu cele de dinainte pe crengi, întinzând gâtul ei lung drept în sus, printre crengile superioare ale tufelor. Coloritul ei e brun, mai închis pe spinare, e albă pe pântece şi pe partea inferioară a picioarelor. Gazela wallezi este răspândită peste tot în Ţara Somalilor, de obicei în turme mici şi trăieşte mai mult în desişuri”, - este un fragment din jurnalul de călătorie al lui Dimitrie Ghika (foto dreapta), care a fost publicat ulterior, în 1897, sub titlul "O espediţie română în Africa". 

Prima incursiune românească în Cornul Africii a ajuns însă la un punct sudic nemaiatins de către niciuna dintre expediţiile precedente, pe teritoriul de astăzi al Djiboutiului, Etiopiei şi Somaliei. Punctul extrem al călătoriei a fost botezat Culmea Lahovary, în cinstea soţiei lui Dimitrie, Zoe. Pe de altă parte, descrierile din jurnalele de călătoriei ale celor doi Ghika au ajutat la configurarea unor profile etnografice ale triburiburilor întâlnite în drum. În acelaşi timp, dintre plantele diverse colecţionate pe parcursul călătoriei, 16 s-au dovedit a fi specii proaspăt descoperite. Cele aproape 30 de fotografii alb-negru care se regăsesc în lucrarea lui Dimitrie Ghika sunt primele realizate de un român în Africa. Tot o premieră a fost cartografierea de către exploratorii români a Platoului Ogaden şi a teritoriului de pe malul drept al râului Shebelle. 

Expediţia Ghika-Comăneşti s-a încheiat pe 20 februarie 1896 în acelaşi port din care a plecat, Barbera. Iată cu arată finalul călătoriei, conform descrierii din jurnal:

„În loc de lăzi şi de legături pline cu provizii de tot felul, cămilele purtau trofee de vânătoare: dinţi de elefanţi, piei de lei, piei şi coarne de rinoceri, capete şi piei de gazele şi antilope, de zebre şi, bineînţeles, girafa, împuşcată lângă culmea Lahovary. Din 72 de cămile, şase pieriseră, din patru cai doi au murit muşcaţi de musca ţéţé. În schimb, dintre oameni nu lipsea niciunul”

Dimitrie Ghika, unul dintre cei mai mari exploratori români, a murit de inimă rea în 1923, la vârsta de 84 de ani, la doi ani după ce Nicolae, fiul şi partenerul său de expediţie, s-a sinucis.

Dimitrie Ghika, alături de un elefant de proporţii uriaşe doborât în timpul vânătorii FOTO wikipedia.org

Imagini din aceeasi galerie
  • Dimitrie Ghika, alături de un elefant de proporţii uriaşe doborât în timpul vânătorii FOTO wikipedia.org
  • Nicolae Ghika pozează în spatele unui leu, trofeu de vânătoare în cursul expediţiei din Africa FOTO National Geographic
  • Instalarea taberei expediţiei. Pe margine se poate observa un sistem de protecţie construit împotriva animalelor sălbatice FOTO natgeo.ro
  • Ajutoarele boierilor români întind aripiile unei dropii-gigant sub privirile prinţului Nicolae Ghika, care tocmai o vânase FOTO natgeo.ro
  • Palatul Ghika, construit în 1880 la Comăneşti, după planurile arhitectului Albert Galleron, cel care a mai proiect Ateneul Român sau clădirea Băncii Naţionale a României FOTO wikipedia.org
  • Itinerariul expediţiei Ghika-Comăneşti, care a avut loc pe coasta de est a Africii, a fost refăcut de profesorul german Philipp Paulitschke. La întoarcere au folosit un traseu diferit, pentru a evita trecerea prin regiunea afectată de primul război italiano-etiopian FOTO National Geographic 
Distribuie imaginea

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


Modifică Setările