Ambasadorul Canadei critică, la Iaşi, modificările care vizează legile justiţiei şi ultimele măsuri fiscale

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Primarul Mihai Chirica şi Ambasadorul Canadei Kevin Hamilton FOTO Primăria Iaşi
Primarul Mihai Chirica şi Ambasadorul Canadei Kevin Hamilton FOTO Primăria Iaşi

Excelenţa Sa Kevin Hamilton, Ambasadorul Canadei în România, a avut marţi o întâlnire cu primarul Iaşiului, Mihai Chirica.

În cadrul unei conferinţe de presă organizate la Palatul Roznovanu, întrebat de ziarişti, Excelenţa Sa a criticat recentele măsuri ale Guvernului în domeniul justiţiei şi al economiei, ultimele urmând să afecteze grav bugetele de investiţii ale primăriilor.

„România are o democraţie puternică, pentru că zeci de mii, uneori sute de mii de români ies în stradă şi protestează paşnic, exercitându-şi drepturile democratice. Canada, ca şi mulţi parteneri internaţionali, este preocupată şi are aceeaşi îngrijorare pe care o au mulţi dintre protestatari în ceea ce priveşte reforma în justiţie şi pachetul de legi care se dezbate în Parlament. Din 2007 şi până în prezent România a făcut progrese remarcabile în lupta împotriva corupţiei şi în constituirea independenţei în acest sector. Multe părţi din pachetul de legi amintit par că vor inversa acest proces. De aceea înţelegem pe deplin nemulţumirile protestatarilor. Referitor la recentele măsuri fiscale pot spune că principala noastră preocupare este să asigurăm siguranţă şi predictibilitate pe piaţa economică. Investitorilor nu le plac schimbările bruşte, corupţia şi semnalele care ar putea arăta că buna guvernare este în pericol”, a declarat Ambasadorul Canadei în România.

Primarul Mihai Chirica a vorbit despre prezenţa investiţiilor canadiene în oraş: „Cred că putem întări relaţiile economice. Canada este prezentă la Iaşi cu companii cu 800 - 1.000 de angajaţi. Poate nu este mult, dar este important că este aici. Avem, desigur, o perspectivă în acest sens şi sunt convins că atât Canada, cât şi alte state din Uniunea Europeană şi America, pot contribui la creşterea economică a Iaşului”. (Foto Primăria Iaşi)

În timpul vizitei la Iaşi, Excelenţa Sa Kevin Hamilton a scris un mesaj şi în cartea de condoleanţe aflată în holul central al Palatului Roznovanu, pusă la dispoziţia tuturor celor care doresc să aducă un ultim omagiu Majestăţii Sale Regele Mihai I al României.

Citeşte şi:
FOTO Imagini inedite cu Regele Mihai şi Regina Ana din timpul vizitelor la Iaşi

Întâlnire Kevin Hamilton -Mihai Chirica FOTO Primăria Iaşi
Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite