VIDEO Premieră pe Autostrada Lugoj - Deva, la cinci ani de la startul lucrărilor. Ce se întâmplă pe Dealul Liliecilor şi cât a mai rămas de construit din autostradă

Autostrada Lugoj - Deva. Asfalt pe Dealul Liliecilor

Au trecut peste cinci ani de când Lotul 4 al Autostrăzii Lugoj – Deva a intrat în şantier. S-a înregistrat o premieră pe Dealul Liliecilor, unde au avut loc cele mai complexe lucrări.

Ştiri pe aceeaşi temă

Constructorii Lotului 4 al Autostrăzii A1 Lugoj – Deva, un tronson de 22,1 de kilometri între Şoimuş (Deva) şi Ilia şi-au mobilizat cea mai mare parte a muncitorilor şi utilajelor pe „Dealul Liliecilor” de la marginea satuli Şoimuş.

GALERIE FOTO

La aproape trei ani de când au durează excavările pe versant, în aceste zile a fost turnat primul covor de asfalt, pe o porţiune de circa 500 de metri, pe sensul de mers Ilia – Deva. 

Mai puţin de un kilometru a rămas neasfaltat din întreg tronsonul, pe care lucrările au început în primăvara anului 2014. Tot în urmă cu cinci ani au demarat lucrările şi la Lotul 3 al Autostrăzii Lugoj – Deva, între Ilia şi Holdea, cu o lungime de 21 de kilometri. Au mai rămas de construit bretelele de ieşire pe DN 68 Deva – Lugoj, în nodul rutier Holdea.


Stadiiul fizic al lucrărilor pe Lotul 3 este de 94,7 la sută, iar progresul pe Lotul 4 a ajuns, la sfârşitul lunii iunie, la 97,6 la sută, a informat Compania Naţional de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România.În această vară, ambele loturi ar putea fi inaugurate.

După inaugurarea celor 43 de kilometri din Autostrada Lugoj – Deva, va mai rămâne de construit un sector de circa 10 kilometri, între Holdea şi Margina, cu două tuneluri de 2,3 kilometri. Proiectarea şi execuţia lucrărilor au fost scoase la licitaţie publică zilele trecute de Compania Naţională de Autostrăzi şi Infrastructură, valoarea investiţiei fiind estimată la aproape 300 de milioane de euro.


Vă recomandăm să citiţi şi:

VIDEO Şantierul Autostrăzii Lugoj - Deva a intrat în conservare. Lucrările vor fi reluate după sărbătorile de iarnă

Autostrada cu cele mai lungi tuneluri din România a rămas în impas. De ce întârzie startul lucrărilor pe „coridorul verde”

VIDEO Cum este „zidit” Dealul Liliecilor pe şantierul Autostrăzii Lugoj - Deva. Ministrul Transporturilor: „Este prima lucrare de asemenea anvergură”

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: