VIDEO „Dealul Liliecilor“ de pe şantierul Autostrăzii Lugoj - Deva: cum se lucrează pe ultimii doi kilometri rămaşi

Autostrada Deva - Lugoj, Lotul IV, Dealul Liliecilor

Doi kilometri au rămas, practic, neexecutaţi din Lotul IV al Autostrăzii Lugoj – Deva. În zona dealului de la Şoimuş au fost mobilizate forţe impresionante, pentru ca lucrările începute în primăvara anului 2014 să fie finalizate în această vară.

Ştiri pe aceeaşi temă

Peste 200 de muncitori şi utilaje au fost mobilizaţi în ultimele zile la marginea satului Şoimuş, aflat pe Valea Mureşului, pentru a finaliza cei doi kilometri rămaşi neexecutaţi din Lotul IV al Autostrăzii Lugoj – Deva. Pe Drumul Naţional 76, în zona adiacentă şantierului autostrăzii, traficul rutier este restricţionat pe un sector de circa doi kilometri până în luna august. Se circulă alternativ pe o bandă a şoselei. Deasupra DN 76, au loc lucrări de taluzare, de terasare şi de consolidare a dealului după ce timp de peste trei ani consructorii au excavat versantul.

Alături de zona nodului rutier de la Şoimuş, aflată în vecinătatea „Dealului Liliecilor”, aici au avut loc cele mai complexe lucrări de pe şantierul Lotului IV al autostrăzii Lugoj – Deva, dintre Şoimuş şi Ilia.


De la capătul versantului şi până la Ilia, restul tronsnului de 22 de kilomeri este aproape finalizat, iar muncitorii se ocupă în cea mai mare parte de ultimele finisaje. Până în luna august, potrivit drumarilor, Lotul IV al Autostrăzii A1 va fi finalizat. Aceleaşi estimări vizează şi Lotul III al autostrăzii din vestul ţării, în continuarea Lotului IV, pe distanţa de circa 22 de kilometri între Ilia şi Coşeviţa.

De unde vine numele Dealul Liliecilor
Lotul IV al viitoarei autostrăzi Lugoj - Deva se află în şantier din primăvara anului 2014. Construcţia celor 22 de kilometri de autostradă între Deva (Şoimuş) şi Ilia trebuia finalizată în mai 2016, potrivit contractului semnat în 2013 între fosta Companie de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) şi drumari.

Lucrările au fost întârziate de mai multe probleme tehnice, dar şi de unele cu totul neobişnuite. Descoperirea în apropiere de Şoimuş a unei peşteri cu lilieci, care au necesitat mutarea, după un an de cercetare a habitatului lor, şi descoperirea în Brănişca a unui cimitir pe traseul autostrăzii au dus la suspendarea execuţiei lucrărilor în zonele afectate pentru mai mult de un an. „Problema peşterii cu lilieci de la Şoimuş bloca lucrările încă din anul 2014”, a informa recent Compania Naţională de Infrastructură Rutieră. Lotul IV, de 22,14 kilometri este construit de asocierea Tehnostrade, Spedition UMB, iar costurile iniţiale, potrivit contractului din 2013, au fost de 419,4 milioane lei fara TVA.


Vă recomandăm să citiţi şi:

VIDEO Autostrada Lugoj - Deva: primul ecoduct a fost realizat pe Lotul IV. Leagă Munţii Apuseni de Valea Mureşului

VIDEO Imaginile de pe Autostrada Lugoj - Deva care arată cât au avansat lucrările. Când va fi finalizat Lotul 3

Pagubă pe autostrada A1. Un şofer care şi-a stricat maşina în grătarul metalic al unui pod a dat în judecată CNAIR

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: