Pui de urs rănit, găsit în Retezatul Mic. A fost descoperit de un turist curajos, care l-a dat în grija jandarmilor
0Un turist care a avut parte de o întâlnire mai puţin obişnuită în Retezatul Mic. Un pui de urs, rănit, i-a ieşit în cale.
Un turist din Retezatul Mic a găsit un pui de urs aflat în stare precară în apropiere de stâna Scorota. L-a luat cu el şi l-a predat jandarmilor montani, iar în cele din urmă, animalul a fost adus la grădina zoologică din Hunedoara.
„Micuţul a avut noroc cu mine că l-am găsit la timp şi eu am avut noroc că era singur! Era lovit puţin la un picior din spate şi cam deshidratat, dar a ajuns pe mâini bune”, a scris Andrei Dobârcean, pe pagina sa de Facebook.
Jandarmii montani au precizat că au fost solicitaţi să intervină, duminică, în ajutorul puiului de urs, observat de turişti în zona Scorota - Câmpul lui Neag.
„Patrula de jandarmi montani din cadrul Postului montan Câmpul lui Neag, constatând că puiul de urs este rănit şi are nevoie de îngrijiri medicale de specialitate, au depus toate eforturile pentru salvarea acestuia. Au asigurat zona, au contactat autorităţile locale şi judeţene competente pentru punerea în aplicare a măsurilor ce se impun în astfel de situaţii”, a informat Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Hunedoara.
Puiul de urs a fost adus la Grădina zoologică din Hunedoara, iar starea lui a fost ameliorată.
„Recomandăm cetăţenilor să anunţe prin apel la 112 situaţiile de acest gen, pentru a putea fi luate măsurile necesare astfel încât animalele să nu sufere şi de asemenea, dacă vedeţi un urs, nu îi atrageţi atenţia, nu încercaţi să îl hrăniţi sub nicio formă şi, mai mult, nu faceţi fotografii selfie cu urşii, oricât de inofensivi ar părea”, au precizat reprezentanţii IJJ Hunedoara.
Vă recomandăm să citiţi şi:
Valea Jiului, sub teroarea urşilor. Animalele sălbatice coboară tot mai des în oraşele miniere
Ţinutul Pădurenilor. Magia iernii aduce turişti într-un loc aproape părăsit | FOTO VIDEO
Urşii, regii pădurilor din ţinutul cetăţilor dacice. Imagini inedite surprinse de un ranger FOTO