Parcul de la poalele Cetăţii Devei, restaurat cu fonduri de la UE, va fi deschis de Paşte

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Lucrările sunt suspendate în prezent, din cauza vremii reci. FOTO: D.G.
Lucrările sunt suspendate în prezent, din cauza vremii reci. FOTO: D.G.

Iarna a stricat planurile constructorilor care lucrează la restaurarea Parcului „Cetate” din municipiul Deva. Din cauza vremii reci, aceştia au fost nevoiţi să oprească derularea lucrărilor de reamenajare.

Totuşi, potrivit reprezentanţilor Primăriei municipiului Deva, constructorii îşi vor relua activitatea de îndată ce vremea o permite. „Investiţia va fi finalizată înainte de Paşte (5 mai), astfel ca devenii să se poată plimba pe noile alei ale parcului în aceste zile de sărbătoare”, a spus Andrei Nistor, purtătorul de cuvânt al Primăriei municipiului Deva.


Parc modernizat cu fonduri UE

Proiectul reamenajării parcului de la poalele cetăţii Devei are o valoare de peste 5 milioane de lei, dintre care cea mai mare parte o reprezintă finanţarea prin fonduri de la Uniunea Europeană. Investiţia constă în amenajarea aleilor ale parcului şi a foişorului din centrul acestuia, construirea mai multor puncte de atracţii şi dotarea zonei de agrement cu mobilier nou, cu grupuri sanitare şi un sistem de iluminat modern. Parcul va avea aproape 3.000 de metri pătraţi de spaţii verzi.


Municipiul Hunedoara se poate deja mândri cu un parc modernizat cu fonduri de la Uniunea Europeană, Parcul Tineretului. În următoarele săptămâni, spun reprezenanţii municipalităţii, în parc vor fi aduse două toalete ecologice, care lipseau până în prezent. În ce priveşte, Parcul Corvin, cel mai mare parc al Hunedoarei, situaţia acestuia este incertă, deoarece el face obiectul unui litigiu în justiţie, astfel că deocamdată nu poate fi vizat de investiţii.

Hunedoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite