Omul cu trei picioare şi două perechi de organe genitale şi bărbatul cu gât de oţel. Cine sunt eroii de circ care au uluit lumea

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Omul cu trei picioare şi două perechi de organe genitale, „omul homar” şi „omul ghiulea” se numără printre cei mai faimoşi artişti din istoria circului. Unii dintre aceştia au avut o soartă tragică.

Lumea circului a oferit oamenilor o mulţime de personaje extraordinare. Iată câţiva dintre cei mai faimoşi eroi ai circului.

Omul cu trei picoare şi două organe sexuale
Frank Lentiti s-a născut în Sicilia, în 1889. Avea trei picioare patru tălpi, 16 degete şi două organe genitale. Localnicii care îl vedeau au crezut că malformaţia sa reprezenta un blestem şi l-au poreclit Abominabilul, spunând că s-ar fi născut astfel după ce mama lui s-ar fi iubit cu un coşar, care avea o masă cu trei picioare. Diformitatea lui Frank Lentiti ar fi fost cauzată de faptul că mama sa a fost însărcinată având gemeni, însă geamănul său nu s-a dezvoltat.

Potrivit apropiaţilor săi, Lentiti obişnuia să îşi aşeze al treilea picior într-o cutie, atunci când se aşeza. Piciorul din mijloc i s-a dezvoltat mai puţin decît celelelalte două, care la rândul lor nu erau de dimensiuni egale, astfel că bărbatul glumea adesea, spunând că deşi are trei picioare, nu are o pereche. Picioarele normale ale lui Lentini erau uşor diferite ca lungime - unul de 39 de centimetri, celălalt de 38 de centimetri, dar al treilea picior avea numai 36 de centimetri. De la vârsta de zece ani, Frank a ajuns în lumea spectacolelor de circ din SUA, luându-şi apoi numele de „Marele Lentiti”.

În timpul reprezentaţiilor, lovea adesea mingile de fotbal cu cel de-al treilea picior şi impresiona prin farmecul său. Când era întrebat de malformaţia lui, răspundea că mama sa nu a născut doi copii, dar a adus pe lume mai mult decât unul.  Frank Lentiti a fost căsătorit şi a avut patru copii. A murit în 1966.

Imagine indisponibilă

Omul Homar
Grady Stiles Jr. (1937 - 1992) a fost membru al unei trupe de circ, devenit faimos pentru spectacolele sale în care apărea ca „Omul homar”, etalându-şi diformitatea – o condiţie genetică numită ectrodactilitate, în care degetele de la mâini şi de la picioare sunt unite, formând un fel de cleşti.

Membrii familiei sale aveau această malformaţie de mai multe generaţii, iar tatăl „omului homar” era, de asemenea, actor de circ. Stiles a fost însurat de două ori, iar dintre cei patru copii ai săi au suferit de această diformitate. Împreună cu fii săi Stiles a participat la numeroase turnee de circ, sub titlul „Familia Homar”.

Grady Stiles a fost alcoolic şi şi-a abuzat familia, potrivit mărturiilor celor care l-au cunoscut. A fost condamnat la 15 ani de închisoare după ce împuşcat-o pe fiica logodnicei sale. Întors în libertate, Grady s-a recăsătorit cu prima soţie, dar şi-a reluat vechile obiceiuri. A sfârşit asasinat de un tânăr de 17 ani, plătit chiar de soţia sa pentru crimă.

Omul cu gâtul de oţel
Aloys Peters a fost un acrobat german cu o abilitate unică. Putea sări de pe o platformă aflată la peste 20 de 20 de metri în aer, cu o funie legată în jurul gâtului lui şi să rămână în viaţă. În acelaşi timp, frânghia se întorcea înapoi înainte ca el să atingă de solul: un bungee jumping riscant pe care Peters l-a realizat de nenumărate ori la Circus Strassburger din Berlin şi apoi la Circul Sells-Floto din SUA, în anii 1930.

Ultima sa demonstraţie a avut loc în 1943, dar i-a adus sfârşitul. Omul cu gâtul de oţel a murit strangulat în faţa a peste 5.000 de oameni.

Imagine indisponibilă

Regina focului
Josephine Giradelli, o artistă de circ născută în Italia în anii 1780, părea imună la flăcări şi a fost numită „Regina focului”.

A intrat în lumea circului în 1916 şi a captat rapid atenţia publicului. În timpul spectacolelor sale, potrivit mărturiilor vremii, Josephine îşi punea acid azotic în gură şi apoi îl sufla peste o bară de fier, care avea reacţii la contactul cu acidul, demonstrând astfel că era un acid puternic. Jospehine arăta apoi că uleiul fierbinte nu putea să-i facă rău.

Lua o tigaie mică de ulei fierbinte şi, pentru a dovedi că lichidul se fierbe cu adevărat, lăsa un ou în ea care se prăjea, arătând publicului că uleiul era extrem de fierbinte. Îşi umplea apoi gura cu uleiul şi, ca şi în cazul acidului azotic, îl amesteca în gură timp de câteva clipe, scuipându-l apoi într-un foc din apropiere, unde acesta crea o flamă imensă. Josephine ar fi ţinut plumb încins în gură bucăţi de fier înroşit pe cap şi plăci de metal fierbinte în mâini. Abilităţile ei au fost considerate false mai târziu.

Imagine indisponibilă

Omul ghiulea
Frank Richards se putea aşeza de două ori pe zi în faţa unui tun care trăgea cu o ghiulea de 47 de kilograme direct în stomacul lui. Înainte de a deveni „carne de tun” şi-a început performanţele la circ cerându-le oamenilor, inclusiv campionului de box Jack Dempsei, să îl lovească în stomac cu pumnii.

Apoi le-a permis spectatorilor să sară cu picioarele pe stomacul său, întâi câte o persoană apoi câte patru, pentru a-şi demonstra rezistenţa la loviturile repetate. Cele mai faimoase reprezentaţii ale sale au fost loviturile de tun, care au stârnit însă şi controverse, pentru că în mod normal, susţineau specialiştii, ar fi dus la moartea sa. Richards a murit în 1969, la vârsta de 81 de ani.


Vă recomandăm să citiţi şi:

Reţeta ideală pentru pofta de sex şi vigoarea bărbaţilor din Evul Mediu. Ce alimente banale formau atunci „viagra“

Reţete pentru refacerea virginităţii şi orgasme fără sfârşit. Secretele contesei care a revoluţionat viaţa sexuală în Evul Mediu

Credinţe despre viaţa sexuală în Evul Mediu: de ce femeia trebuia să sară de şapte ori în spate după fiecare act sexual

Hunedoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite