Iulian Ceia, „creierul” grupărilor de traficanţi ai comorilor dacice, a fost prins în trafic. Povestea controversatului interlop, urmărit internaţional din 2014

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Iulian Ceia, considerat de anchetatori „creierul” unor grupări infracţionale specializate în traficul de comori dacice furate din Munţii Orăştiei, a fost găsit de autorităţi, după trei ani de la darea sa în urmărire internaţională. Direcţia Generală a Poliţiei Bucureşti a confirmat că Iulian Ceia a fost încarcerat la Penitenciarul Rahova.

Iulian Ceia, unul dintre interlopii vedetă ai dosarelor comorilor dacice, dispărut încă din 2014, a fost găsit de autorităţile române. A fost încarcerat la Penitenciarul Rahova, potrivit Dianei Sarca, purtătoarea de cuvânt a Direcţiei Generale a Poliţiei Bucureşti.

„În  data de 4 august 2017,  în urma unor verificări în trafic executate de  poliţişti din cadrul Brigăzii Rutiere, persoana în cauză, pe numele căreia era emis un mandat de executarea pedepsei a fost depistată pe raza sectorului 3, în aceeaşi zi fiind încarcerată”, a precizat, pentru adevărul.ro, purtătoarea de cuvânt a Direcţiei Generale a Poliţiei Bucureşti.

La capătul unui proces care a durat nouă ani, în decembrie 2014, Iulian Ceia a primit doi ani de închisoare, cu executare, pentru lipsire de libertate în mod ilegal, într-un dosar al comorilor dacice, deşi iniţial fusese condamnat la 12 ani de închisoare pentru infracţiuni grave legate de traficul de obiecte de patrimoniu. Chiar şi aşa Ceia a dispărut din ţară, fiind dat în urmărire internaţională.

Căutat de trei ani

Iulian Ceia a fost indicat drept unul dintre liderii reţelelor infracţionale care au traficat tezaurele antice preţioase sustrase din siturile Munţilor Orăştiei. Iniţial a fost anchetat pentru asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni, nerespectarea regimului de ocrotire a unor bunuri din patrimoniul cultural naţional, efectuarea de detecţii şi săpături neautorizate în siturile arheologice de pe raza judeţului Hunedoara, şantaj, tăinuire şi lipsire de libertate în mod ilegal. Finalul procesului i-a adus doar o condamnare de doi ani de închisoare pentru lipsire de libertate în nod ilegal.

Încă dinainte de a primi sentinţa definitivă la recursul judecat de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României, Ceia dispăruse din ţară. Timp de trei ani, până în urmă cu câteva luni, fotografia şi datele de identificare ale hunedoreanului nu au fost publicate însă pe pagina de internet a Poliţiei Române şi nici pe pagina INTERPOL, o explicaţie oferită de autorităţi fiind cea că acest lucru nu ar fi fost util găsirii lui.

„Biografia” lui Ceia
Fost sportiv la Clubul Dinamo şi poliţist trecut în rezervă la începutul anilor 1990, Iulian Ceia a fost acuzat de anchetatori că ar fi coordonat o parte a traficului de artefacte antice preţioase, furate din siturile arheologice ale Munţilor Orăştiei, bazându-se şi pe relaţiile sale în lumea politică.

În 2005, după o anchetă întinsă pe durata mai multor ani, gruparea traficanţilor de comori antice condusă de Iulian Ceia, numit şi „Pionul“, a fost trimisă în faţa instanţei. Potrivit rechizitoriului Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, asociaţia infracţională condusă de Iulian Ceia era alcătuită din foşti sportivi, având ca obiect de activitate, în principal, traficul cu bunuri arheologice aparţinând patrimoniului cultural naţional, însuşite din siturile arheologice protejate ale Munţilor Orăştiei, precum şi executarea de recuperări prin violenţă şi ameninţări la adresa victimelor, violarea domiciliului acestora, şantaj prin stabilirea şi perceperea de „taxe“ unor persoane care le-au lezat interesele ilegale.

„Prin conexiunile deţinute în viaţa publică (n.r. ex - consilierul prezidenţial Dan Iosif), liderul grupării a întreprins demersuri la Ministerul Culturii şi Cultelor pentru a se încredinţa <<protecţia>> rezervaţiei arheologice din Munţii Orăştiei unei firme de pază pe care urma să o înfiinţeze, vizând astfel atingerea a două obiective: asigurarea exclusivităţii în <<protejarea>> (în realitate exploatarea) siturilor arheologice, precum şi <<accesarea>> unor fonduri comunitare pe acest motiv”, informau procurorii, în dosarele traficului de tezaure furate. Iulian Ceia solicita ca siturile arheologice din Munţii Orăştiei să fie păzite de firma sa, în timp ce „locotenenţii” şi „soldaţii” săi, după cum erau numiţi în rechizitoriu colaboratorii săi ocupaţi cu săpăturile şi detecţiile ilegale de comori din situri, aveau mână liberă la braconaj arheologic, completau anchetatorii.

În procesul în care a fost condamnat, Ceia a negat acuzaţiile care i-au fost aduse, susţinând că a fost o victimă a răzbunării anchetatorilor. De altfel, el nu a mai fost condamnat pentru infracţiuni legate direct de traficul de artefacte dacice.


Vă recomandăm să citiţi şi:

Misterul dispariţiei lui Iulian Ceia, „creierul“ traficanţilor de comori dacice. Tezaurul uriaş dispărut din Munţii Orăştiei în ultimii 26 de ani

Iulian Ceia, considerat „creierul” marilor reţele de traficanţi de comori antice furate din Munţii Orăştiei, se află de peste trei ani pe lista infractorilor daţi în urmărire internaţională. Din 2014, nicio autoritate nu i-a dat de urmă celui condamnat surprinzător nu pentru implicarea în traficul de comori, ci pentru lipsire de libertate.

Sentinţă finală în dosarul aurului dacic, după nouă ani de procese. Traficanţii de comori scapă cu pedepse mici

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României a pronunţat sentinţa în dosarul comorilor dacice furate din siturile arheologice din zona Orăştiei. Dosarul se află pe rolul instanţelor de judecată din 2005, iar între timp a intervenit prescrierea în cazul mai multor infracţiuni de care au fost acuzaţi membrii grupării.

Sentinţă în dosarul aurului dacic furat din Sarmizegetusa: Iulian Ceia a fost condamnat la şapte ani de închisoare

Curtea de Apel Alba Iulia a pronunţat astăzi soluţia în cel mai vechi dosar al căutătorilor de comori din Munţii Orăştiei. Instanţa din Alba Iulia a redus condamnările primite în 18 decembrie 2009 de membrii grupării acuzate de trafic de obiecte de patrimoniu. Sentinţa nu este definitivă.

Greu de găsit. Iulian Ceia, liderul traficanţilor din dosarul “Aurarilor” trimite "bezele" din Insulele Capului Verde

De mai bine de un an, judecătorii Curţii de Apel Alba Iulia aşteaptă ca Iulian Ceia să se prezinte la procesul în care este judecat pentru traficarea de comori dacice sustrase din sit-uri arheologice aflate în munţii Orăştiei.

Hunedoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite