Castelul Corvinilor trăieşte clipe istorice. Ies la lumină frescele unice, care dezvăluie secretul Huniazilor VIDEO

Castelul Corvinilor trăieşte clipe istorice. Ies la lumină frescele unice, care dezvăluie secretul Huniazilor VIDEO

Castelul Corvinilor. Foto: Lucian Ignat

Castelul Corvinilor se află în şantier de aproape doi ani, însă cele mai delicate lucrări se derulează de câteva zile.

Ştiri pe aceeaşi temă

Din toamna anului 2019 au loc lucrări de restaurare la Castelul Corvinilor, finanţate cu fonduri europene. Faţadele sale au fost acoperite de schele, iar sălile maiestuoase, podul, acoperişul, dar şi încăperi mai puţin cercetate şi chiar necunoscute au intrat în şantier.

GALERIE FOTO CU CASTELUL CORVINILOR ŞI FRESCELE ÎNAINTE DE RESTAURARE

După ce funinginea, igrasia şi praful care i-au acoperit zidurile vreme de mai multe decenii au fost înlăturate, iar pereţii săi au fost lăsaţi „să respire”, castelul medieval al Hunedoarei a căpătat o înfăţişare mai vie. 

Lucrările la partea din spate a Castelului Corvinilor au fost finalizate, astfel că, în câteva zile, schelele de pe turnurile monumentului istoric vor fi coborâte, iar oaspeţii săi vor putea vedea noua înfăţişare, mai proaspătă, a Castelului Corvinilor.

VIDEO Clădirea misterioasă de sub Castelul Corvinilor. Imagini inedite cu aşezarea istorică transformată în ruină

VIDEO Povestea celui mai spectaculos funicular. Rămăşiţele colosului de fier atârnă la zeci de metri lângă castel

Enigmele frescei din Castelul Corvinilor datează din secolul al XV-lea şi dezvăluie o legendă fascinantă

La aproape doi ani de la începerea restaurării, lucrările au avansat, dar sunt încă departe de a fi finalizate. „În momentul de faţă se lucrează pe mai multe fronturi. Se lucrează atât la galeria suspendată care face legătura cu Turnul Nje Boisa, în Turnul Nje Boisa, la parterul Palatului Bethlen – în aşa numita casă a cuptoarelor, se lucrează în Turnul vechi de poartă, dar şi în Aripa Matia”, a precizat Sorin Tincu, directorul Muzeului Castelului Corvinilor.

Cum vor fi restaurate frescele medievale

La etajul aripii nordice (Matia) a Castelului Corvinilor s-a păstrat de peste cinci secole o frescă unică şi extrem de valoroasă care redă legenda Huniazilor, indicând faptul că Ioan de Hunedoara ar fi fost fiul nelegitim al regelui Sigismund de Luxemburg. Este singura pictură de acest gen, cu caracter laic din spaţiul transilvănean, informează Muzeul Castelului Corvinilor. Picturile medievale din Aripa Matia, care cu trecerea timpului şi-au pierdut intensitatea coloritului şi au suferit degradări, vor fi puse în valoare pentru prima dată în ultimul secol.

„Intervenţia asupra frescelor va avea mai mulţi paşi. Într-o primă etapă se va interveni asupra mortarelor. Restaurarea presupune îndepărtarea mortarelor pe bază de ciment, montate în anii 50 – 60 şi înlocuirea acestora cu mortare pe bază de var, compatibile cu cele de epocă, după care se va trece la intervenţia propriu-zisă asupra stratului pictat. Mai precis, curăţarea de pulberi industriale şi curăţarea de alţi factori care au dus la estomparea culorii. Sperăm cu toţii într-un rezultat cât se poate de bun, astfel încât această frescă să fie cu adevărat pusă în valoare”, a declarat arheologul Sorin Tincu.

Până la finalizarea lucrărilor la frescă, vor fi amplasate ecrane digitale pe care turiştii vor putea vedea cum arătau picturile la începutul secolului trecut şi înainte de restaurare şi vor putea afla povestea redată de acestea. 

Frescele care dezvăluie legenda lui Ioan de Hunedoara

Opera de artă care înfăţişează povestea dobândirii stemei familiei Huniazilor de către Ioan de Hunedoara este compusă din patru scene, dispuse pe peretele cu ferestre al loggiei, deasupra şi între cele trei deschideri semicirculare.


Colaj. Stânga: Elisabeta, mama lui Ioan de Hunedoara. Dreapta. Bărbat cu inel Imagini din anul 1913, când picturile erau mai vizibile Sursa: mek.oszk.hu

Imaginile au fost interpretate de istorici ca reprezentarea legendei originii lui Ioan de Hunedoara, conform căreia el ar fi fost fiul neligitim al regelui Sigismund de Luxembourg. Legenda înrudirii lui Ioan de Hunedoara cu regele Sigismund datează din vremea sa, însă cel care ar fi contribuit cel mai mult la răspândirea legendei a fost cronicarul şi tipograful Gaspar Heltai, în 1574.


Aripa Matia şi frescele, în şantier. Foto: Daniel Guţă. ADEVĂRUL

„Regele Sigismund, care era şi împăratul Germaniei, se desfăta în aventuri amoroase. Într-un timp, petrecând în Ardeal, ca să-i treacă de urât, face cunoştinţă cu o fată de valah, amăgind-o. Înainte de sosirea noului musafir, regele era silit să plece, însă mai înainte se îngriji de fată şi de reputaţia ei şi o mărită după un nobil valah, dându-i totodată un inel de recunoaştere, cu care să-l trimită pe noul-născut la dânsul. Cu sosirea în lume a micului Ioan, mama descoperă totul bărbatului său, care fiind bun la inimă se linişteşte în toate, iar cei doi soţi aşteaptă cu nerăbdare acel moment când vor trimite copilul la monarhul tată, în palatul imperial plin de strălucire. O întâmplare curioasă era cât pe aici să pună capăt frumoaselor nădejdi. Într-o zi, copilul jucându-se în braţele mamei cu inelul strălucitor, acela fu răpit de un hoţ de corb, care zbura pe acolo şi dispăru cu el. La rugăminţile repetate ale mamei, bărbatul pleacă după pasărea hrăpăreaţă şi săgetând-o aduce obiectul furat. Mai târziu, Ioan, cu inelul mântuit în mod miraculos, se prezintă Monarhului părinte, care-l primeşte cu amabilitate şi-i dăruieşte cetăţi şi sate”, scria profesorul Teodor Popa, citându-l pe Gaşpar Heltai, în volumul Iancu Corvin de Hunedoara (1928).


Frescele din Castel, aproape şterse înainte de restaurare. Foto: Daniel Guţă. ADEVĂRUL

Castelul Corvinilor, restaurat pe fonduri UE

Castelul Corvinilor este restaurat în cadrul unui proiect în valoare de cinci milioane de euro, finanţat de Uniunea Europeană.

În urma investiţiei, sunt efectuate mai multe lucrări de intevenţie la monumentul istoric, atât la exterior cât şi în curţile interioare şi vor fi puse în valoare obiectivele: Turnul Pictat (Turnul Buzdugan); Bucătăria garnizoanei; Loggia Matia; Turn Tezaur; Bastionul de tortură; Turn flancare pod; Turnul nou de poartă; Scara spirală; Sala Cavalerilor şi Sala Dietei; Turnul Capistrano; Ateliere (locuinţa sudică); Aripa Zolyomi; Turnul Pustiu; Zona intrării în prima cetate; Turnul vechi de poartă; Bastionul Alb; Aripa Bethlen; Bastionul Toboşarilor; Fântâna; Capela; Groapa Urşilor; Bastionul muniţiilor; Galeria suspendată şi Turnul Njeboisia (Nu te teme).


Castelul Corvinilor. Foto: Daniel Guţă. ADEVĂRUL

Un alt tip de lucrări vizează reabilitarea instalaţiilor sanitare existente. Va fi introdus un sistem de încălzire electric în locul instalaţiilor pe gaz. În planurile proiectanţilor intră şi reabilitarea suprafeţelor pictate din Castelul Corvinilor, monumentul istoric fiind unicat în Ardeal prin frescele sale, acum şterse de timp sau în urma lucrărilor de reabilitare din trecut. Vor fi amenajate spaţiile de vizitare şi vor fi introduse în circuitul de vizitare spaţii mai puţin accesibile din aşezarea medievală.

Vă recomandăm să citiţi şi:

Tărâmul plin de secrete al dacilor. Locul unde ar fi murit Decebal, muntele sfânt şi faimoasele cetăţi FOTO VIDEO

Zece locuri în care dacii şi-au ascuns comorile de aur. Cum au fost descoperite tezaurele fabuloase

„Palat“ al Cetăţii dacice Costeşti, în şantier după patru decenii. Lucrări ample în situl UNESCO din munţi VIDEO

Urşii dau târcoale Sarmizegetusei Regia. Relatări savuroase despre întâlnirile cu sălbăticiunile

Castelul Corvinilor. Foto: Daniel Guță. ADEVĂRUL

Imagini din aceeasi galerie
  • Castelul Corvinilor. Foto: Daniel Guță. ADEVĂRUL
  • Castelul Corvinilor. Foto: Daniel Guță. ADEVĂRUL 1
  • Castelul Corvinilor. Foto: Daniel Guță. ADEVĂRUL 2
  • Fresce. Castelul Corvinilor. Foto: Daniel Guță. ADEVĂRUL
  • Frescele în anul 1913. Colaj. Stânga: Elisabeta, mama lui Ioan de Hunedoara. Dreapta. 
Bărbat cu inel Imagini din anul 1913, când picturile erau mai vizibile. 
Sursa: mek.oszk.hu
  • Castelul Corvinilor. Foto: Lucian Ignat.
  • Castelul Corvinilor. Foto: Lucian Ignat.  1
  • Castelul Corvinilor. Foto: Lucian Ignat.  2
Distribuie imaginea

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările