Autostrada Lugoj - Deva, Lotul 4 înainte de recepţie: „Este exclus ca autostrada să nu fie deschisă până de Sfânta Maria”

Autostrada Lugoj - Deva. Cum arată Lotul 4 înainte de finalizare 

Constructorii Lotului 4 al Autostrăzii Lugoj – Deva susţin că este exclus ca tronsonul de 22 de kilometri dintre Deva (Şoimuş) şi Ilia să nu fie deschis circulaţiei până la mijlocul acestei luni.

Ştiri pe aceeaşi temă

În ciuda ploilor din ultimele zile, constructorii Lotului 4 al Autostrăzii Lugoj – Deva au continuat lucrările şi au solicitat recepţia celor 22 de kilometri pentru data de 12 august.

Pe tronsonul dintre Deva şi Ilia mai au loc lucrări doar pe „Dealul liliecilor”, de la marginea satului Şoimuş, unde pe o porţiune de un kilometru este turnat stratul de uzură, sunt montate indicatoarele rutiere şi sunt legate plasele şi ancorele pe versant. „Este exclus ca autostrada să nu fie deschisă până de Sfânta Maria”, susţine Ştefan Şerbu, directorul de şantier, potrivit ziardehunedoara.ro.

Constructorii Lotului 4 au susţinut că lucrările începute în primăvara anului 2014 la cei 22 de kilometri între Şoimuş (Deva) şi Ilia puteau fi terminate în 2016, dacă nu exista problema „Dealului Liliecilor”, unde o grotă în care se adăposteau câţiva lilieci din specii comune, pentru care s-a decis relocarea, a dus la blocarea proiectului.

Şi lucrările la Lotul 3, de 21 de kilometri, între Ilia şi Holdea au ajuns la final, după cinci ani de la începerea lor, iar tronsonul va fi deschis circulaţiei, cel mai probabil, la mijlocul acestei luni.  După inaugurarea celor 43 de kilometri, vor mai rămâne de executat ma puţin de 10 kilometri de autostradă, între Holdea şi Margina. Autostrada Lugoj – Deva va avea o lungime de 100 de kilometri.


Vă recomandăm să citiţi şi:

VIDEO Autostrada Lugoj – Deva. Au loc ultimele retuşuri pe Lotul 3, înainte de inaugurarea celor 43 de kilometri

 

VIDEO Autostrada Lugoj - Deva, Lotul 3. Drumarii pregătesc recepţia celor 21 de kilometri construiţi cu întârzieri record

VIDEO Premieră pe Autostrada Lugoj - Deva, la cinci ani de la startul lucrărilor. Ce se întâmplă pe Dealul Liliecilor şi cât a mai rămas de construit din autostradă

VIDEO Autostrada Lugoj - Deva la final. Au loc ultimele retuşuri la nodul rutier de la Dobra şi la podul peste Mureş. Cum arată construcţia începută în 2014


 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: