Accident rutier pe DN 76: două maşini s-au ciocnit pe şoseaua Deva - Brad, iar trei oameni au fost răniţi
0Accident rutier înregistrat duminică, pe DN 76: două maşini s-au ciocnit pe şoseaua Deva - Brad, iar trei oameni au fost răniţi
Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că pe DN76 Deva - Oradea, la kilometrul 26+800 de metri, în zona localităţii Luncoiu de Jos, din judeţul Hunedoara, s-a produs un accident între două autoturisme.
„Coliziunea s-a soldat cu rănirea a 3 persoane, acestea fiind transportate la spital pentru investigaţii medicale. Traficul rutier este întrerupt în ambele sensuri pentru a permite efectuarea cercetării la faţa locului. Se estimează reluarea circulaţie, în condiţii normale, în 30 de minute”, a informat Centrul Infotrafic.
Potrivit poliţiştilor, duminică, în jurul orei 14:40, o femeie în vârstă de 41 de ani, din municipiul Brad, în timp ce conducea un autoturism pe DN76, în localitatea Luncoiu de Jos, pe sensul de mers Deva – Brad, într-o curbă la dreapta, nu a adaptat viteza la condiţiile de drum, a pătruns pe contrasens, unde a acroşat autoturismul condus de un bărbat în vârstă de 37 de ani, din municipiul Râmnicu Vâlcea. „În urma evenimentului rutier a rezultat rănirea uşoară a celor doi conducători auto şi doi pasageri aflaţi în cele două autoturisme (un minor în vârstă de 4 ani, din municipiul Brad şi o femeie în vârstă de 30 de ani, din municipiul Râmnicu Vâlcea)”, a informat IPJ Hunedoara.
Vă recomandăm să citiţi şi:
VIDEO Scene revoltătoare surprinse în Deva. Tomberoane atacate cu sălbăticie de căutătorii de gunoi