EXCLUSIV Din sezonul următor, FC Astra lasă Ploieştiul pentru Giurgiu

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FC Astra va evolua pe stadionul "Marin Anastasovici" din Giurgiu
FC Astra va evolua pe stadionul "Marin Anastasovici" din Giurgiu

Prim-divizionara FC Astra va evolua din sezonul 2012/2013 la Giurgiu, chiar dacă proiectul privind noul stadion de la malul Dunării nu s-a materializat. FC Astra se va muta provizoriu pe arena „Marin Anastasovici” din Giurgiu care va primi mai multe îmbunătăţiri.

Patronul FC Astra, Ioan Niculae, a inspectat luna trecută baza sportivă din complexul „Marin Anastasovici”, arena pe care evoluează Astra II Giurgiu (ex-Dunărea).

Afaceristul originar din localitatea giurgiuveană Buturugeni intenţionează ca stadionul „Marin Anastasovici” să devină gazda provizorie a FC Astra, până când arena cu 12.000 de locuri care se construieşte în apropierea Dunării şi a vămii Giurgiu va fi gata.

Modificări importante
Stadionul „Marin Anastasovici” va deveni în câteva zile un veritabil şantier în lucru. Pentru a primi licenţă pentru organizarea meciurilor din prima ligă, acesta trebuie să-şi mărească capacitatea, să fie dotat cu instalaţie de nocturnă, să-şi modernizeze vestiarele iar suprafaţa de joc să fie schimbată.

Gazonul a fost deja erbicidat
Cel mai probabil vor exista mai multe firme care vor lucra în paralel. Până acum a avut loc o singură operaţiune şi anume erbicidarea suprafeţei de joc. După ce iarba se va usca, brazdele vor fi îndepărtate, iar dedesubt va fi introdus un sistem de încălzire dar şi unul pentru aspersoare.

Conform declaraţiilor managerului sportiv al Astra II Giurgiu, Stelian Marin, noua arenă îşi va dubla capacitatea, toate locurile urmând să fie pe scaune. Tribuna a II-a actuală va fi dărâmată, iar în locul ei va apărea una modernă, asemănăoare cu Tribuna I.

Îşi pierde stadionul pista de atletism?
În urma acestor modificări, există posibilitatea ca arena să-şi piardă pista de atletism sau ca numărul culoarelor să fie redus. O altă variantă ar fi ca pista să rămână şi chiar să fie acoperită cu tartan.

În principiu, pentru ca tribuna a II-a să fie înălţată la parametri optimi, este necesar ca baza acesteia să pornească din zona actuală a băncilor tehnice, dat fiind faptul că o parte din terenul aflat în spatele său aparţine unei firme private.

O altă soluţie pentru ca stadionul să câştige locuri ar fi o semi-peluză în zona intrării principale însă aceasta nu a fost confirmată deocamdată.

Pe arena modernizată va evolua doar FC Astra, echipa secundă urmând să dispute jocurile de pe teren propriu în Port, pe stadionul „Dunărea”.

„Domnul Ioan Niculae a decis ca din sezonul următor formaţia FC Astra să se mute la Giurgiu şi să evolueze pe stadionul Marin Anastasovici. Acesta va fi dotat cu instalaţie de nocturnă, iar capacitatea va fi dublată, putând ajunge la aproximativ 7.000 de locuri. Echipa secundă va fi mutată pe arena din Port” a declarat pentru „Adevărul” managerul sportiv al Astra II Giurgiu, Stelian Marin.

Instalaţie de nocturnă susţinută de şase piloni
Acesta a mai spus că instalaţia de noctură va fi formată probabil din şase piloni, iar refletoarele care vor fi montate pe aceştia vor trebui să dezvolte o putere de cel puţin 1.400 de lucşi.

În fine, ultima modificare majoră va fi adusă vestiarelor, duşurilor, cabinelor pentru arbitri şi sălii de conferinţe. Acestea vor fi construite în spatele tribunei a II-a, în locul fostelor vestiare şi cabine din anii ’90, declaraţiile fiind făcute de şeful complexului “Marin Anastasovici”, Tudorel Popazu.

Arena de cinci stele mai întârzie
Mutarea la Giurgiu a echipei FC Astra nu este una întâmplătoare. Sediul clubului a fost mutat anul trecut din Ploieşti în Giurgiu, în timp ce echipa de tradiţie a fotbalului giurgiuvean, Dunărea, a fost transformată în “satelit” al FC Astra.

De asemenea, miliardarul Ioan Niculae are în plan construirea unui complex impresionant la Giurgiu care să includă şi o arenă de 12.000 de locuri.
Niculae a cumpărat prin intermediul firmei Inter-Sports Assets, în vara lui 2011, de la Consiliul Local Giurgiu, aproximativ 29 de hectare de teren viran. Acesta este situat apropierea vămii Giurgiu şi a fluviului Dunărea şi l-a costat pe bossul Interagro aproape 500.000 de euro.

Noua „casă” a FC Astra va avea o capacitate de 12.000 de locuri, tribune acoperite, instalaţie de nocturnă, sistem modern pentru drenare şi încălzire subterană, o adevărată „bijuterie” pentru iubitorii de sport din Giurgiu. Acesta va putea găzdui meciuri din Europa League dar şi întâlniri inter-ţări.
Proiectul mai cuprinde terenuri de antrenament, hotel, magazine dar şi un ponton pentru acostarea navelor.

Acesta trebuia să demareze anul trecut, însă din pricina cotelor scăzute ale Dunării şi ulterior ale îngheţării acesteia, materialele nu au putut ajunge la timp.

Giurgiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite