Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean Galaţi intră în modernizare. Costă peste 7,3 milioane de lei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Din suma alocată, circa o treime este pentru lucrările propriu-zise, iar restul banilor (peste 3,8 milioane de lei) pentru dotarea cu echipament medical modern. Investiţia va fi dată în folosinţă în martie 2021.

Consiliul Judeţean Galaţi a emis ordinul de începere a lucrărilor de extindere, modernizare şi dotare a Unităţii de Primiri Urgenţe de la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă “Sf. Apostol Andrei”. Proiectul este finanţat prin Programul Operaţional Regional 2014-2020.

„Ne-am propus prin acest proiect să descongestionăm serviciul de urgenţă şi să reconfigurăm circuitele medicale. Vom dota secţia cu aparatură medicală, inclusiv un computer tomograf doar pentru pacienţii care vin la urgenţă, astfel încât testele medicale să fie realizate în cadrul UPU, ceea ce înseamnă că durata investigaţiilor va fi mai mică având echipamentele la faţa locului. Astfel, se reduce şi timpul de aşteptare al pacienţilor care vin la Unitatea de Primiri Urgenţe”, a declarat Costel Fotea, preşedintele Consiliului Judeţean Galaţi. 

„De asemenea, prin extinderea cu aproape 700 de mp, vom crea un spaţiu special pentru accesul ambulanţelor, astfel încât bolnavii să fie preluaţi de către personalul medical mult mai repede. Activitatea în cadrul serviciului de urgenţă nu va fi întreruptă, dar vor exista perioade de disconfort pentru pacienţii de la UPU. Vom face tot posibilul ca disconfortul creat să fie cât mai redus”, a adăugat acesta.

Investiţia are o valoare de 7.377.791 de lei, cu 11% în plus faţă de contractul de finanţare, deoarece pe baza proiectului tehnic s-a solicitat devierea reţelelor electrice si a conductelor pentru transportul apei, precum şi dezafectarea instalaţiilor de termoficare.

„Autorizaţia de construcţie nu poate fi obţinută fără avize de la deţinătorii reţetelor de utilităţi, care precizează dacă este sau nu nevoie de devierea reţelelor pe care le au în proprietate. De aceea, lucrările suplimentare nu pot fi cunoscute în detaliu şi nu pot fi evaluate financiar decât în această etapă de proiectare. De altfel, obţinerea  tuturor avizelor şi realizarea documentaţiilor tehnice necesare pentru devierea reţelelor a decalat termenul iniţial de începere a lucrărilor cu aproape două luni”, a  mai declarat preşedintele CJ Galaţi.

Contractul de proiectare şi execuţie a lucrărilor a fost semnat cu Asocierea Moviland Met SRL & Consumcoop Galaţi Societate Cooperativă & Submit SRL. Lucrările vor costa  2.408.151 de lei (TVA inclus), iar echipamentele medicale care vor fi achiziţionate au o valoare de 3.877.725 de lei. Termenul de implementare al proiectului este de 16 luni, ceea ce înseamnă că investiţia va fi dată în folosinţă în martie 2021. 

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite