Un român şi-a dat foc în Italia pentru că nu îşi primise salariul. Poliţistul care a sărit să-l salveze a suferit arsuri grave

Un român şi-a dat foc
în Italia pentru că nu îşi primise salariul. Poliţistul care a sărit să-l salveze a suferit arsuri grave

FOTO www.lanuovasardegna.it

Un român din Italia şi-a dat foc chiar în faţa barului în care lucra pentru că nu-şi primise salariul. Poliţia şi inspectorii de muncă au deschis o anchetă.

Ştiri pe aceeaşi temă

Constantin C. (51 de ani), un român care lucra  la un bar din Cagliari, şi-a dat foc în semn de protest pentru neplata salariului. Incidentul a avut loc sâmbătă dimineaţă, în parcarea localului din oraşul italian amintit.

Înainte de a recurge la acest gest, românul a sunat la Poliţie şi a spus că-i va da foc şi patronului dacă nu-i dă pe loc salariul, relatează La Nuova Sardegna.

Ulterior, şi-a turnat benzină pe corp şi şi-a dat foc.  Unul dintre poliţiştii prezenţi la faţa locului a intervenit imediat pentru a stinge flăcările, dar s-a ales, la rândul lui, cu arsuri grave la gambe.

Incendiul a fost stins de pompieri în cele din urmă, iar românul şi poliţistul italian au fost duşi de urgenţă la spital. Starea poliţistului s-a înrăutăţit, au precizat ulterior medicii italieni. Cel mai probabil, va fi necesară o intervenţie chirurgicală pentru a-i salva viaţa.

Cazul lui Constantin C. face acum obiectul unei anchete a Poliţiei şi a inspectorilor de muncă din Italia.

Vă mai recomandăm să citiţj şi:

Cum acorzi primul ajutor unei persoane cu arsuri

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările