Singurul sfânt creştin născut în Galaţi. Povestea lui Rafail, cuviosul despre care se crede că vindecă de dincolo de moarte

Singurul sfânt creştin născut în Galaţi. Povestea lui Rafail, cuviosul despre care se crede că vindecă de dincolo de moarte

Pelerinaj la schitul cuviosului Rafail FOTO C Crângan

Sfântul Rafail a fost canonizat de Biserica Ortodoxă acum doar 11 ani, în 2008, însă credincioşii mergeau să se închine la mormântul lui încă de acum câteva secole. În satul natal al acestuia, o aşezare cu doar 9 case, a fost ridicat recent un schit care-i ţine hram.

Extrem de puţină lume ştie că în judeţul Galaţi s-a născut un sfânt care apare în calendarele creştin-ortodoxe şi care, într-un fel, a prefigurat fenomenul Arsenie Boca. Fericitul stareţ Rafail de la Agapia Veche (care a fost canonizat în 2008) a văzut pentru întâia dată lumina zilei în anul 1560, în cătunul gălăţean Zimbru (comuna Bălăbăneşti), iar cea mai mare parte a vieţii lui a trăit-o în post şi rugăciune.

Conform altor surse, locul naşterii ar fi satul Bursucani, aflat la doar câteva sute de metri de cătunul Zimbru, însă varianta s-a dovedit ulterior a fi greşită, fiind influenţată de ideea că Zimbru nu a figurat în vremea comunistă în lista localităţilor, fiind considerat un fel de „mahala” a Bursucanilor.

Vremea lui Lăpuşneanu Vodă

Pe timpul copilăriei lui Rafail, Moldova se afla sub domnia lui Alexandru Lăpuşneanu, voievod intrat în conştiinţa publicului prin intermediul scrierii omonime a lui Costache Negruzzi, unde apar faimoasele replici „dacă voi nu mă vreţi, eu vă vreu” şi „de mă voiu ridica, pre mulţi am să popesc”.

Primii ani de viaţă ai lui Rafail au fost trăiţi în vremuri ciudate, în care războaiele civile se succedau des, iar partea de sud a Moldovei era jefuită, pe întrecute, ba de tătari, ba de turci, ba de armatele moldovene ale rivalilor la tron.

În acea atmosferă încărcată de violenţă tânărul fecior de răzeş a decis să se călugărească. O scurtă vreme a vieţuit în codrul Adam (aflat destul de aproape de Bursucani; acolo era în acea vreme refugiul mai multor pustnici), după care a decis să meargă pe calea călugăriei la cunoscuta mănăstire nemţeană Agapia Veche.

Pelerinaje ample la mormântul lui

Aşa cum reiese din biografia întocmită de călugării de la Agapia Veche, sfântul Rafail a trăit o perioadă lungă în inima munţilor, iar după ani de rugăciune şi asceză a devenit îndrumător al fraţilor din obşte, uimind pe toţi prin virtuţile sale. De aceea, era numit „Fericitul stareţ Rafail“.

Icoană care-l reprezintă de sfântul Rafail FOTO C Crângan

Izvoarele religioase consemnează că Rafail „a primit darul facerii de minuni încă din timpul vieţii, iar după moartea sa, mulţi bolnavi şi neputincioşi veneau la mormântul său, pentru a se vindeca”.

Era cinstit încă din veacul al XVII-lea ca sfânt (chiar dacă nu fusese canonizat) şi se cunoaşte că însuşi Sfântul Mitropolit Dosoftei al Moldovei (1624-1693) a căutat sfintele sale moaşte spre a le săruta şi închina. Apare pomenit în Condica Sfântă şi în pomelnicele vechi, unde este numit Fericitul Stareţ Rafail.

De altfel, după moartea Sfântului Rafail, la mormântul acestuia au avut loc timp de secole (obiceiul s-a stins încet-încet, mai ales sub presiune ateismului comunist) pelerinaje importante ale creştinilor veniţi să se roage. Putem spune, aşadar, că modul de cinstire a lui Rafail se asemănă foarte mult cu ceea ce contemporanii cunosc ca fiind „fenomenul Arsenie Boca”.

Schitul din satul cu 9 case

Începând cu anul 1952, cătunul Zimbru nu mai avea loc de rugăciune, după ce vechea bisericuţă fusese făcută fărâme de cutremurul din 1940 şi apoi lăsată în părăsire la ordinul comuniştilor.

Sătenii erau nevoiţi să mearga la biserica din Bursucani, însă după canonizarea din 2008 a lui Rafail, în cătunul cu doar 9 case s-a ridicat, prin grija Arhiepiscopiei Dunării de Jos, un schit dependent de mănăstirea Adam.

De fapt, s-a făcut rezidirea pe acelaşi loc lăcaşului de cult (foarte vechi, se crede că ar fi avut peste 200 de ani) dispărut la jumătatea secolului trecut. Acest lăcaş monahal, care avea ca ocrotitor pe Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, a fost ridicat la marginea satului Bursucani, în anul 1793, de către doi călugări - ieromonahii Ioasaf şi Aloman - veniţi de la Mănăstirea Râşca, judeţul Suceava, cu sprijinul familiilor Cernat, Plesnilă şi Iamandi.

Schitul a funcţionat până la 1864 ca mănăstire de călugăriţe. La secularizare, prin ordinul Ministerului de Culte, maicile, împreună cu stareţa lor, monahia Agafia Palade, au fost silite să părăsească schitul, cele mai multe dintre ele ajungând la Mănăstirea Adam. Însă, la schit au mai rămas totuşi câteva maici, printre care Epraxia Iamandi şi Agripina Cernat.

În locuinţa primeia dintre ele, statul hotărăşte, în anul 1866, înfiinţarea Şcolii Primare din Bursucani. Celelalte bunuri ale schitului au fost vândute la licitaţie, iar biserica schitului devine parohială.

Prăznuirea Sfântului Cuvios Rafail  se face la data de 21 iulie a fiecărui an, atunci când la Zimbru este prilej de mare sărbătoare. Anual, la hram este prezent Arhiepiscopul Dunării de Jos, iar la ceremonie asistă sute (uneori mii) de oameni veniţi din toate satele din sudul Moldovei.

Vă mai recomandăm şi:

Teribila istorie a mănăstirii din satul  buciumaşilor lui Ştefan cel Mare. A fost refăcută după trei distrugeri 

Istoria dramatică a mănăstirii lui Matei Basarab, arsă de turci, bombardată de nemţi, ruinată şi ajunsă grajd FOTO 

Patimile mănăstirii Adam: a fost prădată şi arsă de zeci de ori, iar comuniştii au transformat-o în CAP „Tractorul Roşu“ 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: