S-a oprit apa la asociaţiile de proprietari cu datorii mari

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Din cauza locatarilor rău-platnici vor suferi şi cei care sunt cu plata la zi
Din cauza locatarilor rău-platnici vor suferi şi cei care sunt cu plata la zi

Din cauza datoriilor acumulate la plata întreţinerii, câteva zeci de mii de gălăţeni vor rămâne fără apă rece la robinete. Suma pe care o are de încasat societatea de distribuţie a apei a ajuns, în decursul a trei ani, la 30 de milioane de lei.

Conform directorului SC Apă Canal, Gelu Stan, din cele 47 de asociaţii de proprietari aflate pe lista nagră, 14 nu vor mai primi apă rece până la sfârşitul acestei luni. Intervalul în care, începând de astăzi şi până la sfârşitul lunii, robinetele vor seca zilnic, va fi cuprins între orele 6.00-21.00.


„Am decis să oprim apa rece doar la câteva dintre cele 700 de asociaţii care au datorii uriaşe către societate. Nu putem face filantropie. Apa trebuie plătită. Această acţiune va fi aplicată şi în cazul altor categorii de consumatori care nu achită la timp serviciile de care beneficiază", ne-a declarat Gelu Stan, directorul SC Apă Canal.


Iată care sunt cele 17 asociaţii rău-platnice, potrivit informării transmite de conducerea SC Apă-Canal: Asociaţia 593 din Cartierul Dimitrie Cantemir, Asociaţia 502 ( Micro 20, D1, scara 1, G1, J 3), Asociaţia 894 (Traian Nord) , 890 (Micro 39 B), 626 (Micro 40), 129 bis (Piaţă) 139 ( Piaţă) , 844 ( Micro 14), 890 ( Micro 39 B), 134 (Port), 193 (Mazepa1), 584 (Micro 20) 29 şi 107 (Centru).


Decizia de furnizare a apei reci cu program a mai fost pusă în practică de Apă Canal în cursul anului trecut şi, chiar dacă a stârnit nemulţumirea locatarilor bun-platnici, a determinat achitarea parţială a datoriilor, efectul măsurii fiind oglindit în creşterea încasărilor.


Şi dacă plăteşti, tot degeaba !


Există locatari, care deşi sunt cu întreţinerea la zi, primesc şi ei apă rece cu program din cauza veciniilor rău-platnici. Printre gălăţenii aflaţi în această situaţie se află şi Vali Ifrim, locatar al blocului A2, din Micro 20.

„Sunt cu plata întreţinerii la zi. Din cauza celor care nu-şi achită datoriile stau, de-o lună de zile, fără apă caldă. Astăzi, am văzut un afiş lipit la avizier, de către asociaţie, în care scrie că dacă nu se achită datoriile, începând cu data de 1 martie, ne vor opri căldura, gazele şi apa rece. De ce să sufăr eu pentru cei nesimţiţi? Dacă se va întâmpla asta, mă pot muta la ţară, fără niciun fel de regret. Acolo îmi lipseşte apa caldă, la bloc în Galaţi ne lipseşte tot. Parcă trăim în pădure. Mai avem puţin şi ieşim din scara blocului cu arcul, la vânătoare", a declarat Vali Ifrim, locatar al blocului A2, din Micro 20.


Pentru ca Apă Canal să reia furnizarea apei reci non-stop, asociaţiile rău-platnice trebuie să achite 30% din valoarea datoriei şi să semneze angajamente că vor plăti eşalonat restanţele rămase neachitate în ultimele trei luni.
După declaraţiile directorului Gelu Stan, în acest moment societatea are 144 de procese cu asociaţiile de proprietari care au restanţe uriaşe la apa potabilă.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite