Româncă premiată de prestigiosul Institute of Food Technologists din SUA pentru contribuţia în ştiinţa şi ingineria alimentelor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ambasador al Facultăţii Ştiinţa şi Ingineria Alimentelor din cadrul Universităţii „Dunărea de Jos” din Galaţi, prof. dr. ing. Carmen Moraru se numără printre cei 12 membri ai Institute of Food Technologists din SUA – cea mai mare şi una dintre cele mai reputate organizaţii profesional–ştiinţifice de profil din lume – cărora li se va decerna în acest an titlul de ”Fellow”.

Pentru prof. dr. ing. Carmen Moraru, titlul de IFT Fellow este decernat pentru recunoaşterea contribuţiilor sale importante în ştiinţa şi ingineria alimentelor şi în dezvoltarea unor metode moderne de procesare atermică a produselor alimentare, vizând calitatea şi siguranţa acestora, dar şi a unei activităţi didactice evaluate la superlativ de către studenţii şi doctoranzii pe care îi conduce, precum şi pentru promovarea principiilor avansate în domeniul ingineriei produselor alimentare.

Carmen Moraru a absolvit în anul 1989 Facultatea de Tehnologia şi Chimia Produselor Alimentare şi Tehnica Piscicolă (numele de atunci al Facultăţii SIA), specializarea Lapte - Carne, ca şef de promoţie. Dupa o scurtă perioadă în care a lucrat ca inginer tehnolog la Întreprinderea de Industrializarea Laptelui Tecuci şi Galaţi, apoi Carmen a devenit cadru dicatic al Facultăţii, ca asistent (1991 - 1996) şi şef de lucrări (1996 – 1999), perioadă în care şi-a realizat studiile doctorale sub coordonarea distinsului profesor G.M. Costin. 

Cariera ei didactică a continuat la Rutgers University (New Brunswick, NJ, SUA) unde a activat între anii 1999 şi 2003 ca post-doctorand şi apoi research assistant professor. Din anul 2003 lucrează la Cornell University (Ithaca, NY, SUA), unde acum este profesor şi şef al Departamentului de Ştiinta Alimentelor. 

Doctor Honoris Causa al Universităţii de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară

În anul 2019, Prof.Dr.Ing. Carmen Moraru a primit distincţia  Doctor Honoris Causa la Universitatea de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară din Bucureşti. Carmen Moraru a ţinut mai multe prelegeri pentru studenţii, doctoranzii şi profesorii Facultăţii SIA, a participat în programe comune de cercetare împreună cu cadrele didactice din Facultatea noastră, şi finanţează premiul special ”Prof. G.M. Costin” destinat doctoranzilor Facultăţii SIA, pentru contribuţiile ştiinţifice prezentate la Conferinţa anuală a Şcolilor Doctorale.

Cercetările prof. dr. ing. Carmen Moraru vizează metode de procesare care pot îmbunătăţi siguranţa, calitatea şi durata de utilizare a alimentelor, investigând în special interacţiunile intermoleculare şi transformările structurale care survin în timpul procesării, separarea prin membrane, tratamentul cu pulsuri luminoase şi utilizarea nano-topografiilor în dezvoltarea de suprafeţe germofobe.

Recunoscută pentru excelenţă în predare de Cornell University 

Bogata activitate ştiinţifică a prof. dr. ing. Carmen Moraru include 63 de articole publicate în reviste ştiinţifice de prestigiu, cu peste 3.800 de citări şi indice Hirsch 29, 11 cărţi şi capitole de cărţi de specialitate, 88 de prezentări ca invited speaker şi peste 150 de comunicări la diferite conferinţe si workshop-uri în SUA dar şi China, India, Brazilia şi multe ţări din Europa.

A îndrumat 7 post-doctoranzi, 14 doctoranzi şi 19 masteranzi, iar de-a lungul anilor activitatea ei didactică a fost recunoscută prin patru premii de excelenţă în predare, decernate de Cornell University şi de International Dairy Foods Association. De asemenea, a susţinut peste 20 de prelegeri în cadrul unor activităţi de diseminare a stiinţei şi activităţilor de cercetare către industrie.

”Prof. dr. ing. Carmen Moraru reprezintă pentru Facultatea de Ştiinţa şi Ingineria Alimentelor un model profesionist de dascăl şi cercetător în învăţământul academic, care confirmă valoarea şcolii unde s-a format”, au precizat reprezentanţii Universităţii ”Dunărea de Jos”.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite