Proprietarii de terase amplasate ilegal pe trotuare, luaţi în colimator de poliţiştii locali. Ce riscă contravenienţii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Poliţiştii locali vor verifica în continuare firmele care nu respectă legea Foto: Poliţia Locală Galaţi
Poliţiştii locali vor verifica în continuare firmele care nu respectă legea Foto: Poliţia Locală Galaţi

Poliţiştii locali din cadrul Serviciului Control Activităţi Comerciale Galaţi au efectuat o serie de controale în ultima lună la agenţii economici care ocupă domeniul public cu diverse ambalaje, materiale, maşinuţe oscilante cu fise, terase sezoniere, fără autorizarea şi achitarea taxelor legale.

Într-o primă etapă, poliţiştii locali au verificat modul în care operatorii economici îşi desfăşoară activitatea în parcurile şi locurile de joacă pentru copii din municipiul Galaţi, ocazie cu care au fost identificaţi şi verificaţi şapte agenţi economici, doi dintre aceştia fiind sancţionaţi contravenţional, conform HCL 307/2006, cu amendă în valoare de câte 1.000 lei, fiecare.

Tot în perioada amintită, poliţiştii locali din cadrul Serviciului Control Activităţi Comerciale Galaţi au efectuat cinci acţiuni de control, în vederea identificării agenţilor economici care ocupă domeniul public, fără autorizarea şi achitarea taxelor legale. Cu această ocazie au fost controlaţi 275 agenţi economici. În urma acestei acţiuni au fost întocmite 218 procese verbale de  constatare a contravenţiei, prin care s-au aplicat un număr de 224 sancţiuni în valoare totală de 196.140 lei.

”Menţionăm că, în această primă etapă acţiunile au avut şi un caracter preventiv, sancţiunile aplicate având o valoare minimală. Agenţii economici verificaţi au fost îndrumaţi către autoritatea administraţiei publice locale, în vederea obţinerii autorizaţiilor necesare pentru ocuparea domeniului public”, a declarat Aurelia Matei, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Locale Galaţi.

Poliţiştii locali îi vor avea în atenţie pe agenţii economici care îşi desfăşoară activitatea pe raza municipiului Galaţi, în vederea determinării acestora să respecte legislaţia în vigoare.

Cu privire la desfăşurarea actelor de comerţ pe domeniul public fără respectarea reglementărilor legale, cei care recurg la astfel de practici riscă sancţiuni contravenţionale în baza prevederilor HCL 307/2006, iar ca măsură suplimentară se poate ajunge la confiscarea bunurilor (legea 12/1990).

Referitor la amenzile date de poliţiştii locali pentru comerţ stradal neautorizat, conform HCL 79/2002, de la începutul anului au fost aplicate 469 sancţiuni contravenţionale (în anul 2016 – 1.071 amenzi). Pentru ocuparea domeniului public, fără autorizarea şi achitarea taxelor locale (HCL 307/2006), au fost aplicate în acest an 97 sancţiuni, iar în 2016 au fost date 161 amenzi.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite