Pesta porcină africană a mutat Crăciunul în august: mii de porci tăiaţi şi criză pe piaţa congelatoarelor la Galaţi

Pesta porcină africană a mutat Crăciunul în august: mii de porci tăiaţi şi criză pe piaţa congelatoarelor la Galaţi

Crăciunul s-a mutat în august la Galaţi FOTO Costel Crângan

Oamenii se tem că autorităţile ar putea să le ia animalele, iar despăgubirile să vină peste câteva luni sau să nu vină deloc. Primarii din comunele gălăţene recunosc că, de câteva zilele, satele miros a şorici şi a jumări. După lege, tăierea porcilor în localităţile unde nu există pestă porcină nu este restricţionată în niciun fel.

După ce autorităţile au decis să ucidă şi să confişte peste 400.000 de porci în localităţile unde au fost descoperite focare de boală, ţăranii din zonele încă neafectate au început să-şi taie în masă animalele (încă) sănătoase din bătătură.

În judeţul Galaţi, de câteva zile, miroase pregnant a şorici pârlit şi a jumări, mii de proprietarii decizând că e mai bine să mute Crăciunul în luna august, să taie porcii şi să pună carnea la congelator. „Dacă îmi iau porcul din ogradă, eu ce mănânc toată iarna? Zic că dau bani pentru porci, dar de unde ştiu eu că dau? Mi-e teamă că o să rămân şi fără porc, şi fără bani, dacă aştept să vină molima”, ne-a declarat gospodarul Nicuşor Susanu, din comuna Lieşti, judeţul Galaţi.

Conştiincioşi, oamenii merg şi fac analizele obligatorii pentru a afla dacă porcii au trichineloză, parazit care, spre deosebire de pesta porcină africană, este periculos pentru oameni.

„Sunt 60-70 de tăieri pe zi. Se taie în efectiv destul de mare şi totul a început de vreo două zile, după ce s-a aflat de pesta de la Vameş. Nu se procedează corect, că nu este vremea de tăiat porci, dar oamenii, decât să le ia statul, mai bine îi bagă în ladă, îi prăjesc”, a declarat Neculai Tecuţă, asistent la circa veterinară din satul Lieşti.

Şi primarul localităţii amintite, medicul veterinar Iulian Boţ, confirmă că în sat s-au tăiat foarte mulţi porci, de ordinul sutelor, în ultimele zile. Comuna se află la numai 15 kilometri de ultimul focar de pestă porcină africană din judeţ, descoperit la Vameş vinerea trecută şi lichidat marţi.

Crăciunul a venit mai devreme şi în satele Piscu, Independenţa, Tudor Vladimirescu, Hanu Conachi, Fundeanu, Iveşti, Pechea, Izvoarele samd, aflate în jurul focarului amintit.

Trebuie spus că, potrivit legii, proprietarii animalelor nu au niciun fel de restricţie la a-şi tăia porcii dacă în satul în care locuiesc nu a fost depistat un focat de pestă porcină africană.

În acelaşi timp, trebuie menţionat că, deocamdată, niciun gospodar din România căruia veterinarii i-au luat porcul din curte din cauza suspiciunii de pestă porcină, nu a primit vreu leu despăgubire. De altfel, Guvernul a recunoscut că nu prea are banii necesari, încercând să facă rost de fonduri de la Uniunea Europeană.

Criză de congelatoare

Avalanşa de tăieri de porci din judeţul Galaţi (o primă estimare arată că în ultimele trei zile au fost sacrificate aproape 10.000 de animale în tot judeţul) a mai creat o criză: cea de congelatoare.

Vânzătorii din marile magazine spun că vânzările au crescut brusc şi că stocurile au fost epuizate la anumite mărci, mai accesibile ca preţ. „Am vândut de trei ori mai multe lăzi frigorifice decât în vara trecută”, ne-a mărturisit angajatul unui mare magazin din Galaţi.

Porcii, în „arest la domiciliu”

O măsură recentă dispusă de autorităţi constă în interzicerea comerţului cu animale vii pe raza judeţeului Galaţi. Toate târgurile au fost închise, iar transportul porcilor şi al cărnii de porc este de asemenea interzis, excepţiile fiind doar pentru situaţii speciale, cu o autorizaţie specială.

Proprietarii de animale care încalcă interdicţia privind transportul şi vânzarea animalelor riscă amenzi foarte mari (de ordinul miilor de lei) sau chiar pedeapsa cu până la doi ani de închisoare, conform articolul 352 din Codul Penal („zădărnicirea combaterii bolilor”).

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: