FOTO Cununie printre bolizi scumpi şi multe gărzi de corp. Lucian Bute: „E cea mai frumoasă centură pe care o puteam câştiga“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cei doi miri şi naşii lor au ajuns ultimii la biserica unde urmează să-şi pună pirostriile. Ambii au coborât din câte un Rolls-Royce, Lucian dintr-un model mai modern, Elena dintr-unul de epocă. Au zâmbit elegant tuturor, dar n-au scos o vorbă până când au intrat în biserică.

UPDATE 19.55 Cununia religoasă s-a încheiat, iar la ieşirea din biserică Lucian Bute a declarat că a plâns în timpul slujbei şi a declarat că „este cel mai important meci câştigat din toată cariera mea. E cea mai frumoasă zi din viaţa mea şi cea mai frumoasă centură pe care puteam să o câştig“.

De asemenea, Bute a ţinut să precizeze că Elena va purta numele lui, fără să-şi păstreze numele pe care îl avea în urmă cu câteva ore.

Luna viitoare, proaspeţii însurăţei se vor muta împreună în Canada, iar luna de miere şi-o vor petrece în Caraibe. 

Petrecerea va începe în scurt timp, iar în ceea ce priveşte prezenţa preşedintelui ţării, Traian Băsescu, Bute a declarat că jurnaliştii se pot convinge singuri, în următoarele ore, dacă Traian Băsescu va lua parte la eveniment.  

La slujbă a participat şi Rudel Obreja, fostul preşedinte al Federaţiei Române de Box, care în a doua jumătate a ceremoniei religioase a stat afară, alături de alţi invitaţi.

La cununia religioasă au participaţi mai mulţi prieteni canadieni ai sportivului, dar şi ambasadorul Canadei la Bucureşti, care i-a transmis un mesaj din partea ţării pe care o reprezintă.

În ceea ce priveşte copiii, pugilistul a declarat că abia aşteaptă să devină tată şi că îşi doreşte „câţi copii vrea Dumnezeu“.


Locuitorii din vecinătatea Bisericii Sfinţii Împăraţi din Galaţi s-au adunat lângă biserică încă de la 16.30. Cu toţii aşteptau să-l vadă în costum de ginerică, pe cel pe care l-au văzut până acum doar la televizor cu şort şi mănuşi de box. Aşa cum era de aşteptat, mai întâi au sosit părinţii lui Bute, Maricica şi Ştefan. Amândoi au fost aplaudaţi de oamenii veniţi să caşte gura la poarta bisericii. „Sunt mândru că în sfârşit am şi au o noră”, a spus zâmbind Ştefan Bute. Cochetă, mama lui Lucian a ţinut să se mândrească de faptul că şi-a luat costumul de la Bucureşti şi a declarat că îi doreşte lui Lucian tot binele şi mulţi copii. „Câţi? Atât cât i-o da Domnu'”, a explicat femeia.

Invitaţii au venit pe rând, în ţinute care mai de care mai scumpe, iar în final au ajuns şi tinerii însurăţei. Mai întâi a intrat pe poarta bisericii Lucian, într-un Rolls-Royce negru, urmat imediat de un al doilea Rolls, de data aceasta clasic, din care a zâmbit amabil Elena Aprozeanu. 

După un scurt moment de aplauze, cei doi s-au aşezat pe un covor roşu care se termina pe treptele bisericii. A fost şi un mic moment de confuzie, în care nu mai apăreau cavalerii de onoare, dar care s-a terminat bine. La câteva secunde de la intrarea alaiului, în curtea bisericii şi-a făcut apariţia şi arhiepiscopul Dunării de Jos, Casian Crăciun, care ţine, la această ora ceremonialul de cununie.

Să mai spunem că întregul moment a fost bine păzit de zeci de gărzi de corp, care pe alocuri au dat senzaţia că fac exces de zel cu oamenii simpli care doar voiau să-i vadă mai de aproape pe cei doi miri.

Vom reveni cu amănunte.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite