FOTO Ce rămâne pe câmpurile pârjolite iresponsabil în România. Imagini înfiorătoare cu animale sălbatice arse de vii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Animale sălbatice ucise de flăcări în judeţul Galaţi FOTO Emil Dragomir
Animale sălbatice ucise de flăcări în judeţul Galaţi FOTO Emil Dragomir

În ultimele săptămâni, în judeţul Galaţi au fost sute de incendii puse intenţionat de cei care doreau să-şi ardă miriştile sau, pur şi simplu, de oameni care au vrut să-şi pună în valoare „talentul” de piromani. Oamenii legii îi caută pe incendiatori.

Situaţie realmente dramatică în judeţul Galaţi, acolo unde, în ultimele săptămâni, au fost sute de incendii de vegetaţie pe câmpuri. Focurile au fost în marea lor majoritate puse intenţionat fie de cei au vrut să scape astfel de resturile vegetale de pe câmpurile ce urmează să fie semănate, fie de localnici iresponsabili, care doar s-au jucat de-a piromanii.

GALERIE FOTO

Potrivit legii, arderea miriştilor este posibilă doar cu plata unei taxe consistente de mediu. Însă peste 90% dintre cei care au dat foc resturilor vegetale au făcut acest lucru ilegal, mizând pe faptul că nu vor prinşi de cei de la Garda de Mediu.

În cele mai multe dintre cazuri, incendiile au scăpat de sub control şi au provocat pierderi importante. Au ars hectare întregi de vii şi de livezi, precum şi peste 300 de animale domestice.

Însă acesta este doar un aspect al problemei. Pe 28 martie, Emil Dragomir, primarul comunei Slobozia Conachi, a dat o raită pe unul dintre câmpurile necultivate (o păşune) unde tocmai ce se produsese un puternic incendiu pus de un piroman încă neidentificat.

Ceea ce a văzut şi fotografiat acolo edilul pur şi simplu are darul de a îngrozi. Sute de animale sălbatice – arici, iepuri, broaşte obişnuite şi ţestoase, gâşte - erau carbonizate sau agonizau pe câmpul pârjolit. Cuiburile lor erau, de asemenea arse, iar ouăle distruse.

„Am mers pe deal sa văd ce s-a distrus în urma focului. Priviţi ce se întâmpla din cauza focului... Acel moment, când de fapt dincolo de chibrit, flăcări şi simple mirişti exista o lume aparte, specială, există viaţă şi dragoste, iar noi,bolnavi, dăm foc pentru a ne bucura de fum. Imaginile spun totul…”, a spus primarul.

Mai multe dintre incendiile de vegetaţie provocate în judeţ în ultima perioadă fac obiectul unor dosare penale, anchetatorii încercând să dea de urma piromanilor care sunt acuzaţi în principal de comiterea infracţiunii de „distrugere”.

Şi Asociaţia Judeţeană a Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi a tras un semnal de alarmă cu privire la incendiile provocate, atrăgând atenţia că, în această perioadă în care animalele sălbatice încep să aibă pui, ceea ce se întâmplă pe câmpuri, cu atâtea focuri puse fără discernământ, este crimă cu premeditare împotriva fondului cinegetic naţional.

O poziţie asemănătoare au şi specialiştii în agricultură, care spun că incendierea miriştilor, în această perioadă cu secetă pronunţată, duce şi mai mult să sărăcirea de apă a solului. De asemenea, focul ucide şi miliardele de insecte cu rol în polenizare, iar acest lucru poate avea efecte asupra viitoarei recolte.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite