Festivalul Scrumbiei de la Galaţi costă 142.500 lei şi este organizat de o firmă din Bucureşti. Programul evenimentelor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Firma Forward Music Agency SRL, cea care a câştigat licitaţia, aparţine gălăţeanului Cristi Sorin Ochiu. Majoritatea evenimentelor din festival nu presupun costuri pentru organizatori. Surprinzător, firma familiei fostului deputat PSD Florin Pâslaru n-a mai obţinut contractul public la care era abonată de mai bine zece ani.

Municipalitatea gălăţeană a anunţat că a fost stabilită oferta câştigătoare pentru serviciile de organizare a „Festivalului Scrumbiei”, ediţia 2018, care va avea loc pe Faleza Dunării, în Duminica Floriilor (1 aprilie).

Cea mai bună ofertă a fost considerată cea a firmei Forward Music Agency SRL Bucureşti, care va încasa de la bugetul oraşului Galaţi suma de 142.500 lei, cu tot cu TVA, pentru organizarea unui program destul de stufos dar, în esenţă, destul de puţin costisitor, ceea ce înseamnă că profitul va fi unul bunicel.

Programul evenimentului va debuta cu un concurs de îndemânare pescărească, ce se va desfăşura, cu tot cu festivitatea de premiere aferentă, între orele 7.00–9.30.

De la ora 9,00, va începe un concurs gastronomic pe parcursul căruia (până la ora 12,30) concurenţii se vor întrece în prepararea de mâncăruri tradiţionale din peşte (şi alte ingrediente, evident). 

În paralel cu cele două concursuri deja amintite, se va desfăşura un al treilea concurs (între 10,00 şi 11,15), pe teme de cultură generală legate de pescuit şi piscicultură. La toate cele trei concursuri premiile sunt modice, însumând aproximativ 3.000 de lei.

Trebuie spus că în intervalul 9,00-16,00 pe Faleză vor sfârâi, conform programului, grătare cu scrumbii (dar şi alte specii de peşti) şi va fi şi o expoziţie culinară. Însă nimic din toate acestea nu presupune costuri pentru organizatori, căci standurile sunt organizate de firme private, pe cheltuială proprie, iar mâncarea este contracost.

În zona falezei, pe intervalul orar 9,00-16,00, vor fi numeroase expoziţii - tradiţii pescăreşti, bărci, lansete, trofee etc - însă nici acestea nu-i vor costa nimic pe organizator. În schimb, accesul publicului va fi liber. 

Între 11,00-12,00, la Foişorul de pe Faleză, va fi un spectacol pentru copii susţinut fără plată de o serie de artişti locali din Galaţi, iar pe Faleza Superioară va fi un târg al meşterilor populari care, de asemenea, nu presupune niciun fel de cheltuieli pentru organizatori.

Drept urmare, rezultă că grosul celor 142.500 de lei alocaţi de Primăria Galaţi pentru Festivalul Scrumbiei va ajunge la concertul organizat între 12,00 şi 16,00, pe Faleză. Cântă, pe onorariu, Florin Vasilică şi Grupul „Teleormanul”, precum şi Alina Eremia. Restul artiştilor prezenţi sunt locali.

Trebuie să spunem că firmă bucureşteană care şi-a adjudecat contractul îl are ca proprietar pe gălăţeanul Cristi Sorin Ochiu, al cărui nume este legat de organizarea a  numeroase evenimente în showbizul românesc (printre care şi concertele de Zilele Galaţiului, ediţia 2017), unde activează cu succes de vreo două decenii.

Interesant este că în Primăria Galaţi (plătitorul în cazul contractului de faţă) lucrează o persoană cu nume foarte asemănător cu patronul firmei bucureştene amintite: Cristi Marian Ochiu, care ocupă funcţia de director executiv la Direcţia Generală Relaţii Publice, Evenimente Publice, Managementul Documentelor, după ce mai înainte a fost director executiv la Fundaţia Comunitară Galaţi şi vicepreşedinte al organizaţiei de tineret a PSD Galaţi. Şi soţia acestuia lucrează tot în Primăria Galaţi.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite