Fals preot, crescut la casa de copii, reţinut la 9 luni după ce a fost prins de poliţişti că mergea cu Boboteaza

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ionuţ Chiriţă FOTO arhiva personală
Ionuţ Chiriţă FOTO arhiva personală

Un tânăr de 20 de ani cerea donaţii de la oameni ca să ridice o biserică în numele Patriarhiei Ortodoxe a Naţiunilor, o structură bisericească nerecunoscută de autorităţi. Falsul preot este anchetat acum pentru înşelăciune, fals în înscrisuri şi exercitarea fără drept a unei profesii.

UPDATE ora 15,00

Judecătoria Galaţi l-a plasat sub control judiciar pentru 60 de zile pe tânărul de 20 de ani, cu obligaţia de a nu părăsi localitatea. Parchetul a contestat măsura la instanţa superioară.

Ştirea iniţială

Ionuţ Chiriţă, un tânăr de 20 ani din Galaţi, a fost reţinut marţi, 7 septembrie, de poliţişti, iar un procuror va stabili zilele următoare dacă va fi trimis în instanţă cu propunere de arestare preventivă.

Acesta va fi şi expertizat psihiatric pentru a se constata dacă are discernământ. Pe 7 septembrie a.c., anchetatorii au efectuat o percheziţie la domiciliul tânărului, care este cercetat în prezent pentru înşelăciune, fals material în înscrisuri oficiale şi exercitarea fără drept a unei profesii.

Tânărul a intrat în vizorul poliţiştilor în ianuarie 2021, când a fost prins mergând cu Boboteaza, deşi nu era preot. El le-a prezentat anchetatorilor o diplomă falsă, emisă de aşa numita Patriarhie Ortodoxă a Naţiunilor, care atestă că a devenit preot începând cu data de 20 iulie 2019, iar aceasta este semnată de „Arhiepiscopul şi Mitropolitul Ioan” din cadrul Mitropoliei Moldovei.

Cont pentru donaţii ca să-şi facă biserică

Ionuţ Chiriţă le-a spus poliţiştilor că a crezut realmente că a devenit preot, iar persoana care i-a eliberat diploma falsă l-a trimis să strângă bani ca să ridice o biserică, unde să activeze ca preot paroh.

„Cu Boboteaza am fost la câteva persoane care m-au solicitat, iar contul pentru donaţii este al meu. Am primit decizie din partea celui care m-a reprezentat cu actele false pentru a-mi face biserică”, a declarat tânărul, pentru „Adevărul“. El susţine şi acum, la 9 luni de la momentul în care a fost prins în haine preoţeşti, că este o victimă în această poveste. 

Pe 4 ianuarie 2021, poliţiştii Secţiei 3 Poliţie Galaţi s-au autosesizat cu privire la comiterea de către tânărul de 18 ani a unei înşelăciuni. 

Diploma eliberată de Patriarhia Ortodoxă a Naţiunilor FOTO arhiva personală

ionut chirita fals preot 2

„În urma unei sesizări telefonice, acesta a fost depistat, pe strada Drumul de Centură din Galaţi, îmbrăcat în haine preoţeşti şi însoţit de alţi doi tineri, de 17 şi 18 ani, după primele verificări rezultând că acesta ar fi pretins că este preot şi ar fi mers cu Boboteaza la blocurile din zona respectivă”, a declarat comisarul şef Gabriela Costin, purtătorul de cuvânt al IPJ Galaţi.

Se consideră o victimă

Tânărul nu le-a putut prezenta poliţiştilor o legitimaţie de preot al Bisericii Ortodoxe Române. În schimb, le-a spus că ar fi preot într-o altă organizaţie religioasă ortodoxă, cu sediul în Braşov, respectiv Patriarhia Ortodoxă a Naţiunilor.

FOTO arhiva personală

ionut chirita fals preot 1

„În mod clar este o victimă în tot ce s-a întâmplat. Este un copil orfan, crescut la casa de copii. A fost educat în spiritul ortodox şi a dorit să devină preot. A primit toate actele necesare de la această Patriarhie Ortodoxă a Naţiunilor şi chiar a crezut că poate activa legal ca preot. Nu cred că poate fi tras la răspundere când intenţiile lui au fost cât se poate de onorabile. Am cerut să se facă verificări la Patriarhia Ortodoxă a Naţiunilor şi să se constate dacă funcţionează legal sau nu. Dacă nu funcţionează legal, să îi fie sistată activitatea, astfel încât să nu mai inducă în eroare oamenii de bună credinţă care vor să devină preoţi”, ne-a declarat Biatrice Martiş, avocata lui Ionuţ Chiriţă.

Ulterior, poliţiştii au extins cercetările, stabilind şi că, în luna decembrie 2020, prin intermediul unui cont deschis pe un site de socializare, declinându-şi aceeaşi calitate de preot, tânărul a cerut diverse sume de bani în scopul construirii unui lăcaş de cult.

Vă mai recomandăm să citiţi şi:

Înşelăciune prin metoda „burlanul”. Cum a fost păcălit un vârstnic să plătească suma de 13.000 de lei

Cele mai frecvente metode de înşelăciune cărora le cad victime românii: „străinul“, „deratizarea“ sau „detergentul“

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite