EXCLUSIV 5.000 de gălăţeni la judecata datornicilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Zeci de gălăţeni au fost daţi afară din case, iar alte câteva mii aşteaptă cu sufletul la gură soluţiile instanţelor la somaţiile de plată cerute de creditori.Cele mai multe procese au fost deschise de firmele de telefonie mobilă şi furnizorii de servicii, care au facturi neîncasate de luni de zile.

Mii de firme gălăţene şi persoane fizice au fost chemate să răspundă în faţa judecătorilor pentru datoriile acumulate în cursul anului trecut şi pe care nu le-au mai plătit de luni de zile.

Cele mai multe somaţii de plată au fost trimise de firmele de telefonie mobilă şi prestatorii de servicii, care, ameninţate de spectrul falimentului, au apelat la justiţie.

Vodafone România se detaşează clar în topul operatorilor de telefonie mobilă care au deschis procese la Judecătoria Galaţi, urmată de Mars Collection SRL Constanţa, o societatea specializată pe recuperarea datoriilor de la persoanele fizice şi firme.

Mulţi gălăţeni şi-au pierdut locurile de muncă din cauza situaţiei economice pe care o traversăm şi nu mai pot achita facturile restante. La fel de multe firme au dat faliment după ce efectele crizei financiare au început să fie simţite şi la noi", ne-a declarat preşedintele Judecătoriei Galaţi, judecătoarea Diana Oancea, într-o încercare de a explica situaţia.

Cifrele vorbesc de la sine. Din cele 23.000 de procese care au trecut prin mâna magistraţilor gălăţeni în cursul anului trecut, peste 5.000 sunt somaţii de plată.

Nu scapă de executarea silită

Zeci de gălăţeni au fost aruncaţi în stradă după ce firmele la care aveau datorii le-au vândut apartamentele pentru a recupera sumele restante, conform informaţiilor primite de la Judecătoria Galaţi.

S-a ajuns aici pentru că până anul trecut legislaţia permitea ca dobânzile şi penalităţile de întârziere să depăşească cu mult suma datorată.

Se ajungea la sume enorme, pe care oamenii nu le mai puteau plăti şi evident că finalmente se ajungea la executarea silită pe locuinţe. Acum dobânda nu mai poate depăşi suma datorată", ne precizează judecătoarea Diana Oancea.

Chiar dacă condiţiile de plată a datoriilor sunt în favoarea gălăţenilor care nu şi-au plătit facturile restante, aceştia vor sfârşi tot prin a fi executaţi silit dacă nu se prezintă în instanţă pentru a stabili un program de achitare eşalonată a debitelor.

Anul 2010 se anunţă mult mai greu din acest punct de vedere, estimându-se că peste 7.000 de gălăţeni vor ajunge în faţa unui judecător pentru a da explicaţii despre datoriile restante.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite