Dosar penal pentru şoferul unui autoturism Mercedes care circula cu numere false

Dosar penal pentru şoferul unui autoturism Mercedes care circula cu numere false

Şi poliţiştii de frontieră au atribuţii de control al traficului rutier

Poliţişti dn cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Galati au descoperit în vamă la Oancea o limuzină radiată din circulaţie în Lituania al cărei şofer a prezentat un certificat de înmatriculare fals.

Ştiri pe aceeaşi temă

„În ziua de 13 aprilie a.c., in jurul orelor 11.00, s-a prezentat în Punctul de Trecere a Frontierei Galaţi-rutier, pe sensul de intrare in ţară, pentru efectuarea formalitatilor necesare trecerii frontierei, cetăţeanul moldovean Valeriu B., în varsta de 37 ani, conducând un autoturism marca Mercedes Benz, înmatriculat in Lituania. Având suspiciuni cu privire la autenticitatea certificatului de înmatriculare prezentat la control, poliţiştii de frontieră au efectuat verificări în urma cărora au constatat că autoturismul figurează radiat din circulatie în Lituania", ne-a informat subcomisar Ion Irimia purtătorul de cuvânt al Poliţiei de Frontieră.

Şoferului i-a fost întocmit dosar penal pentru „conducere pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat şi punerea în circulaţie sau conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul cu numar fals de inmatriculare".




Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările