Superstiţii macabre. De ce refuzau doctoriile ţăranii de acum un secol: „Sunt făcute din grăsimea morţilor din spitale. Spurcăciune!”

Superstiţii macabre. De ce refuzau doctoriile ţăranii de acum un secol: „Sunt făcute din grăsimea morţilor din spitale. Spurcăciune!”

Ţăran bucovinean de la începutul secolului XX. Foto: Arhivă

Potrivit etnografului Gh. F. Ciauşanu, ţăranii românii îi suspectau pe doctori şi pe spiţeri de vrăjitorie. Ei preferau leacurile învăţate de la strămoşi în locul medicamentelor, despre care credeau că-s făcute din cadavre. În schimb, în unele comunităţi rurale se foloseau părţi de cadavre pentru tot felul de ritualuri bizare.

O cercetare etnografică făcută în prima jumătate a secolului al XX-lea de către reputatul etnograf român Gh.F. Ciauşanu (1889-1963), scoate la lumină relaţia „încordată” care a existat în Evul Mediu, dar şi la începuturile erei moderne, între lumea rurală şi medicină.

Ţăranii surprinşi de cercetarea de teren a profesorului Ciauşanu preferau să apeleze la metodele tradiţionale de vindecare (aşa-numitele „leacuri băbeşti”), fugind de spitale şi de „doftoriile” farmaciştilor mai ceva ca diavolul de tămâie.

Oamenii credeau că medicamentele se fac ca săpunul de casă

Iată cum este descrisă relaţia sătean-medicină în lucrarea „Superstiţiile poporului român în asemănare cu a altor popoare vechi şi noi”, republicată recent de editura Saeculum Vizual: „În poporul nostru, este credinţa că doctoriile sunt spurcate, fiindcă sunt făcute ca săpunul, pe la spiţerii, din grăsimea oamenilor care mor pe la spitale”. Sinistru!

„De aici se naşte scârba, greaţa, ce o are ţăranul când este silit să ia o linguriţă de doftorie. Chiar şi doctorii sunt priviţi cu groază, ca nişte casapi de carne omenească”, se menţionează în lucrarea amintită.

„Mai bine să mor decât să-mi pângăresc sufletul cu astfel de doftorii, de spurcăciuni”, este citat de către Gh.F. Ciauşanu un ţăran din zona Vâlcii.

Exista inclusiv credinţa că anumite familii sărace vindeau cadavrele răposaţilor pentru ca din ele să se facă alifii, pomezi şi doctorii. Evident, un sâmbure de adevăr există în toată această poveste, căci facultăţile de medicină au cumpărat mereu cadavre pe care viitorii medici să înveţe despre corpul uman şi să-şi încerce mâna pentru procedurile chirurgicale standard.

„În trecut, ţăranii se uitau la medici şi la spiţeri ca la nişte şamani. Mulţi erau suspectaţi de vrăjitorie, de lucrul cu diavolul. Asta explică de ce şi medicamentele erau considerate de unii spurcate”, ne-a spus farmacistul Toma Nicolescu.

Frica de medic a rămas şi în zilele noastre

Chiar dacă ne place să credem că teama de medic şi de medicamente a dispărut o dată cu evoluţia societăţii umane, statisticile ne contrazic fără milă.


Potrivit un studiu realizat, în 2011 de către IMAS, la solicitarea unei mari reţele de clinici private din România, 13% dintre români nu merg nicio dată la medic, preferând să se trateze de boli cu diverse leacuri învăţate de la bătrâni. „Oamenii se tem de medici şi se tem şi de medicamente, despre care crede că te vindecă de ceva ca să te îmbolnăvească de altceva”, se menţionează în raportul care însoţeşte sondajul.

Au însă oamenii motive să se teamă de medicamente? Niciun medic nu se încumetă să spună răspicat că există riscuri, însă răspunsul vine uneori din zone din care nici nu te aştepţi. În cursul anului 2014, procurorii DIICOT au descoperit o amplă reţea de falsificatori de medicamente care vânduseră, din primele estimări (ancheta este în curs) marfă de peste cinci milioane de euro.

Evident, nu era vorba despre doctorii „făcute din osânză de mort”, cum se înfricoşau ţăranii din alt veac, ci de produse sintetizate în laboratoare. Din păcate, mai bine de jumătate dintre respectivele medicamente erau, de fapt, praf de cretă, mii de pacienţi fiind înşelaţi. Asta ca să nu mai pomenim de cei care, în lipsa tratamentului (căci praful de cretă nu aveau cum să-i vindece), s-au pomenit că bolile li s-au agravat.

Ritualuri bizare cu părţi de cadavru

Chiar dacă mitul că medicamentele au fost în trecut fabricate din grăsime de cadavre s-a dovedit o simplă legendă urbană (ca, de altfel, multe dintre superstiţiile românilor) în literatura etnografică există foarte multe referiri la folosirea de părţi de cadavre la diverse ritualuri.

Astfel, există mărturii că în urmă cu mai bine de o sută de ani în satele din Moldova se făceau descântece de „ducă-se pe pustiu” (în fapt, crizele de epilepsie), folosind un praf obţinut prin pisarea dinţilor unui mort dezgropat după şapte ani. În perioada interbelică (în 1938) presa din Iaşi relata un astfel de caz sinistru. O bandă de ţigani a profanat mai multe morminte din satul Poeni, pentru a face rost de „materie primă”.


O altă legendă sinistră vine de la românii din sud. La sfârşitului secolului XIX încă mai exista superstiţia că haiducii şi tâlharii se ung la ochi cu alifie făcută din grăsime de cadavru uman, pentru a putea vedea în întunericul nopţii. Referirea este întâlnită în lucrarea amintită mai înainte, a lui Gh.F.Ciauşanu.

În fine, în zona Ilfovului exista credinţa că mâna dreaptă a unui mort e tocmai bună pentru a ajuta hoţii să prade neobservaţi o gospodărie: „Se înconjoară casa de trei ori cu mâna de mort”. De altfel, expresia „a dormit de parcă a avut mână de mort la cap” însă mai este folosită în unele comunităţi rurale pentru a vorbi despre cineva căruia îi place să doarmă adânc.

Farmece şi blesteme legate de morţi şi cadavre

Fantezia românilor nu are limite când vine vorba despre farmecele şi blestemele legate de morţi şi de cadavre. Iată doar câteva dintre acestea, extrase din cartea „Superstiţiile poporului român în asemănare cu a altor popoare vechi şi noi”.


„În Vâlcea se crede că cu lumânarea de la mort poţi să omori cap de om, în chipul următor: o aprinzi şi apoi o stingi înmuind-o în pahar de rachiu. Această lucrarea magică se repetă, pe ascuns, de mai multe ori. Rachiul se păstrează pentru a fi dat ca să-l bea acea ce este menit să moară prin nişte vrăji. E crede că este peste poate ca un astfel de om  - care a băut rachiul în care s-a stins lumânarea de la mort – să mai trăiască”.

Tot în Vâlcea, se crede că „mătura cu care ai măturat după un mort trebuie aruncată sau arsă şi să nu se mai măture cu ea în casă, că se mătură întru moarte cei vii”.

Poate părea absurd, însă pe seama morţilor se putea găsi inclusiv leacul împotriva violenţe domestice. Iată ce credeau oltencele din zona Gorjului acuma o sută şi mai bine de ani: „Se măsoară cu o aţă un mort care seamănă cu bărbatul femeii bătute şi se coase aţa la mâneca sumanului sau a cămăşii, iar bărbatul n-o s-o mai bată”.

Ba chir şi răzbunările cu tentă sexuală erau posibile, inclusiv provocarea impotenţei unui duşman! „Scăldătura de mort (N.R.: apa folosită la spălarea cadavrului), dacă este dată cuiva ca băutură, îl face să nu mai poată simţi plăcerile sexuale”.

CITEŞTE ŞI

Superstiţiile româneşti legate de focul din ceruri. Ce „paratrăsnet“ magic este folosit de secole în satele României

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: