Cum se îmbină arta animaţiei, jocul actoricesc şi tehnica modernă pentru a oferi copiilor un spectacol inedit şi plin de culoare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Teatrul de Păpuşi “Gulliver” îi invită pe cei mici duminica aceasta, începând cu ora 10.30, la spectacolul “Jack şi fasolea fermecată”, după un basm englezesc. Scenografa Daniela Dragulescu reuşeşte să îmbine foarte bine lumea feerică a basmului şi pe cea a scenei, iar regizorul Daniel Stanciu dă viaţă şi vivacitate unor personaje care fac deliciul copiilor.

Duminică, 20 martie, în peste 80 de ţări, este sărbătorită Ziua Internaţională a Teatrului pentru Copii şi Tineret, la iniţiativa Asociaţiei Internaţionale de Teatru pentru Copii şi Tineret (ASSITEJ), organizaţie nonguvernamentală, fondată în 1965.

România este una dintre ţările fondatoare ale ASSITEJ şi organizează, în fiecare an, diverse acţiuni cu scopul de a evidenţia importanţa actului teatral în dezvoltarea personalităţii copiilor şi tinerilor de pretutindeni.

Ceea ce învaţă cei mici de la Jack este faptul că, pentru a-şi asuma destinul, este nevoie de implicare, iar dacă nu-şi pierd simţul umorului şi imaginaţia, totul devine o bucurie. Din distribuţíe fac parte actorii Vlad Ajder, Adina Ariton, Eduard Şişu, Nicole Lungu, Aurelian Iorga şi Mircea Vâjâianu.

După spectacol, toţi copiii care îl vor încuraja pe îndrăgitul Jack să treacă cu bine de toate aventurile de pe tărâmul uriaşilor vor primi o surpriză. Preţul biletelor este de 10 lei pentru copii şi 12 lei pentru adulţi.

Atelier de creaţie şi pictură a marionetelor

Sărbătoarea animaţiei continuă luni, pe 21 martie, declarată Ziua Internaţională a Marionetei de către UNIMA (Uniunea Internaţională a Marionetiştilor).

Pentru a celebra acest eveniment, Teatrul de Păpuşi “Gulliver”, în parteneriat cu Acces Vizual Art, Colegiul Naţional “Vasile Alecsandri” şi Consiliul Şcolar al Elevilor C.N.V.A., organizează un atelier de creaţie şi pictură a marionetelor din lut, coordonat de artist plastic Gina Ciobotaru Popa. Copiii vor da frâu liber creativităţii şi talentului pentru a modela marionete din lut chiar în atelierul de pictură al Teatrului Dramatic „Fani Tardini”, începând cu ora 13.00.

Prin acest workshop,  se urmăreşte implicarea copiilor în activităţi ocupaţionale care să ofere oportunitatea formării unor deprinderi practice ce contribuie la dezvoltarea talentului, îndemânării şi priceperii elevilor, care se vor simţi astfel valorizaţi şi utili. La workshop vor participa elevii clasei a V-a A, de la Colegiul Naţional "Vasile Alecsandri", sub îndrumarea dirigintei Nistor Daniela.

Teatrul Gulliver nu este la prima colaborare de acest gen cu artista Gina Ciobotaru Popa. Aceasta a mai susţinut ateliere de creaţie a marionetelor din plastilină ecologică, desene cu nisip colorat, mozaic şi şerveţele colorate în cadrul Festivalului Internaţional de Animaţie “Gulliver” de anul trecut.

 Pe scena de la Gulliver se joacă, în prezent, în jur de cincisprezece spectacole ce transpun scenic dramatizări din literatura română şi universală.  Acesta este şi promotorul unuia dintre cele mai importante festivaluri de animaţie din ţară, Festivalul Internaţional de Animaţie Gulliver, care, anul acesta, se va desfăşura în perioada 16-21 mai.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite