Cum se va desfăşura slujba de Bobotează 2020 la Galaţi. Programul, străzile închise şi măsurile de siguranţă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
În 2019 crucea sfinţită a fost prinsă de un fotbalist din Iaşi FOTO Arhivă Adevărul
În 2019 crucea sfinţită a fost prinsă de un fotbalist din Iaşi FOTO Arhivă Adevărul

Autorităţile au anunţat că măsurile de siguranţă aferente manifestării, la care sunt aşteptaţi între 5.000 şi 10.000 de credincioşi, vor fi demarate începând cu ora 11,00 a zilei de luni, 6 ianuarie. Traficul este închis timp de trei ore.

Luni, 6 ianuarie 2020 se va desfăşura la Galaţi, la malul Dunării una dintre cele mai impresionante ceremonii de Bobotează din România.

Slujba religioasă de sfinţire a apelor va începe în jurul orei 13,00 şi va fi oficiată de Înaltpreasfinţitul Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, iar de la ora 14,00 va avea loc spectaculosul moment al aruncării unei curci sfinţite în apele Dunării, pentru recuperarea căreia se vor întrece cei mai curajoşi înotători din judeţ.

Distribuirea Agheasmei Mari către credincioşi va începe de la ora 14,15, pe parcursul evenimentelor fiind asigurat un dispozitiv de siguranţă format din 150 de jandarmi, poliţişti locali şi pompieri. La evenimente sunt aşteptaţi să participe între 5.000 şi 10.000 de oameni, în funcţie de starea vremii.

Ce străzi vor fi închise

Primăria municipiului Galaţi anunţă că, pentru buna desfăşurare a manifestărilor prilejuite de Sărbătoarea Bobotezei, în data de 6 ianuarie 2020, pe Faleza Superioară a Dunării, vor fi restricţii de circulaţie temporare. 

Astfel, traficul rutier va fi închis între orele 12.30 şi 15.30, pe Bulevardul Marea Unire, pe tronsonul cuprins între străzile Navelor şi Alexandru Cernat, precum şi pe strada Traian, pe segmentul dintre strada Roşiori şi Bulevardul Marea Unire.

Programul simplificat al evenimentului

Conform programului anunţat de Protoieria Galaţi, evenimentele se vor desfăşura după cum urmează:

- 12.45 - 12.55 – Sosirea participanţilor la Biserica Precista;
- 12.55 - 13.00 – Procesiunea către locul slujbei;
- 13.00 - 13.45 – Slujba de sfinţire a apei;
- 14.00 - 15.15 – ”Lansarea Crucii” în apele Dunării;
- 14.15 - 15.30 – Distribuirea Agheasmei Mari către credincioşi.

Jandarmii gălăţeni asigură ordinea publică la Bobotează

Cu ocazia Bobotezei, sărbătoare sfântă a creştinătăţii la care vor fi prezenţi numeroşi credincioşi, luni, 6 ianuarie 2020, începând cu ora 11,00, 150 jandarmi gălăţeni, poliţişti, pompieri şi poliţişti locali vor asigura măsurile de ordine publică în zona Biserica Sf. Precista din municipiul Galaţi – faleza superioară, la slujba de sfinţire a apei oficiată de Î.P.S. Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos. 

De asemenea, jandarmii şi poliţiştii se vor regăsi în dispozitive de ordine publică în zona Catedralei „Sf. Mucenic Gheorghe” din municipiul Tecuci şi la Mănăstirea Tudor Vladimirescu.

Misiunile jandarmilor au în vedere, în principal, protecţia participanţilor, sprijinirea personalului lăcaşelor de cult în îndrumarea cetăţenilor către zona de împărţire a apei sfinţite, prevenirea şi combaterea oricăror fapte de natură contravenţională şi penală, precum şi depistarea, identificarea şi dispunerea măsurilor legale împotriva celor care comit astfel de fapte. 

Pentru a se păstra ordinea în jurul recipientelor cu agheasmă, jandarmii vor monta un dispozitiv de protecţie format din garduri, iar accesul în interior pentru a lua apă sfinţită se va face prin culoare special create, intrarea credincioşilor realizându-se numai cu îndrumarea jandarmilor.

În vederea evitării incidentelor nedorite şi a oricăror situaţii de natură să tulbure ordinea publică, jandarmii gălăţeni recomandă cetăţenilor să manifeste răbdare, să aibă un comportament decent şi să respecte indicaţiile forţelor de ordine.

Totodată, recomandăm cetăţenilor să acorde o atenţie sporită modului de păstrare şi asigurare a bunurilor şi obiectelor personale (genţi, poşete etc.) şi a celor de valoare şi să evite conflictele cu persoanele aflate sub influenţa băuturilor alcoolice. 

În cazul în care sunt victime ale unor fapte antisociale sau observă producerea unor astfel de fapte, cetăţenii se pot adresa direct jandarmilor aflaţi în dispozitivele de ordine publică sau pot solicita sprijin la numărul unic pentru apeluri de urgenţă 112.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite