Campania de donare de sânge susţinută de preoţii din Arhiepiscopia Dunării de Jos continuă şi în 2020

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Preoţii donează sânge constant FOTO Costiuc Petrică
Preoţii donează sânge constant FOTO Costiuc Petrică

Anul trecut au fost donate de către preoţii şi enoriaşi din judeţele Galaţi şi Brăila, în cadrul campaniei organizate de Arhiepiscopie peste 3.000 de doze de sânge, adică peste 1.350 de litri.

Arhiepiscopia Dunării de Jos, în cooperare cu Centrul Regional de Transfuzie Sanguină din Galaţi, a organizat o nouă acţiune de solidaritate umană şi filantropie creştină în beneficiul persoanelor aflate pe patul spitalelor care au nevoie urgentă de sânge.

Activitatea s-a desfăşurat cu sprijinul Protoieriei Tecuci care a reuşit să mobilizeze pentru donarea de sânge 80 de persoane din municipiul Tecuci.

Donatorii s-au deplasat de la Tecuci la Galaţi, pentru a dona sânge la Centrul Regional de Transfuzie Sanguină, iar printre ei s-au numărat atât slujitori şi credincioşi din parohiile Protoieriei Tecuci, cât şi tineri voluntari din cadrul Ligii Tineretului Creştin Ortodox din Tecuci (LTCOR).

Tinerii şi credincioşii din cadrul Protoieriei Tecuci, încă din anul 2013 se mobilizează exemplar pentru această campanie umanitară, răspunzând cu disponibilitate în fiecare an la nevoia acută de sânge pentru cei aflaţi în suferinţă.

Personalul specializat în recoltarea de sânge şi aparatura tehnică necesară au fost asigurate de Centrul Regional de Tranfuzie Sanguină Galaţi.

Demersul tinerilor tecuceni de a se implica în această acţiune umanitară a fost sprijinit de Protoieria Tecuci, prin exemplul preoţilor participanţi la donare şi prin asigurarea transportului de la Tecuci la Galaţi.

Campania de donare de sânge organizată la nivelul Arhiepiscopiei Dunării de Jos, continuă în perioada următoare cu alţi slujitori şi credincioşi din parohiile Eparhiei Dunării de Jos.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite