UPDATE Bătrână spulberată de un autocamion pe trecerea de pietoni. Victima a decedat după ce a fost transportată la spital

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: arhivă Adevărul
Foto: arhivă Adevărul

Un bărbat de 45 de ani este cercetat pentru vătămare corporală din culpă după ce a efectuat un viraj fără să se asigure pe o stradă din Galaţi, lovind în plin o femeie de 75 de ani.

UPDATE Ora 12,30

Femeia de 75 de ani a decedat la Spitalul de Urgenţă din Galaţi din cauza traumatismelor grave suferite în urma accidentului rutier. Poliţiştii au schimbat încadrarea juridică a faptei din vătămare corporală din culpă în ucidere din culpă.

Ştirea iniţială

Un grav accident de circulaţie a avut loc vineri, 7 iunie, la ora 10,20, în Galaţi. Un bărbat de 45 de ani care conducea un autocamion pe bulevardul George Coşbuc a efectuat un viraj la dreapta fără să se asigure la intersecţia cu strada Alexandru Măcelariu, lovind în plin o bătrână de 75 de ani, care traversa strada regulamentar, pe trecerea de pietoni.

”Nu se cunoaşte încă identitatea victimei, care a fost transportată la spital în stare de inconştienţă”, a declarat comisarul şef Gabriela Costin, purtătorul de cuvânt al IPJ Galaţi. Şoferul a fost testat alcoolscopic, rezultatul fiind zero. Poliţiştii au deschis un dosar penal în acest caz pentru vătămare corporală din culpă.

La 10 minute de la producerea accidentului, a avut loc un alt eveniment rutier pe DN 25, în comuna Piscu. Şoferul, de 53 de ani, al unei autoutilitare parcate pe marginea drumului a efectuat manevra de mers înapoi fără a se asigura şi a acroşat o femeie de 60 de ani, care la acel moment trecea prin spatele vehiculului.

Victima a fost transportată la spital pentru îngrijiri medicale. Testarea alcoolscopică a şoferului a arătat că acesta nu consumase alcool. Şi în acest caz a fost deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite