ArcelorMittal Galaţi, amendat cu 100.000 de lei de Garda de Mediu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Combinatul siderurgic ArcelorMittal Galaţi a primit săptămâna trecută o amendă de un miliard de lei vechi pentru neîndeplinirea la termen a 21 de măsuri din autorizaţia integrată de mediu.

„În urma unor verificări pe platforma combinatului s-au constatat întârzieri la termenele prevăzute pentru îndeplinirea a 21 de măsuri care se regăsesc în autorizaţia integrată de mediu", a declarat Ion Avram, purtătorul de cuvânt al Gărzii de Mediu Gal

EXCLUSIV : Topul companiilor care otrăvesc mediul

ArcelorMittal Galaţi depozitează ilegal mii de tone de deşeuri pe zi

În 2010, ArcelorMittal are de îndeplinit 21 de obligaţii de mediu cu toate că, anul trecut, pentru a scăpa de investiţiile majore în acest domeniu, compania a închis Uzina Cocso Chimică, cea care genera 50% din poluarea datorată combinatului.

Potrivit autorizaţiei integrate de mediu, conducerea colosului siderurgic trebuie să aibă în vedere modernizarea instalaţiilor de depoluare de la oţelării, de la Uzina de laminate plate (ULP), Uzina de piese de schimb ( UPS) şi Uzina producere şi distribuţie a energiei siderurgice (UPDES). Respectarea acestor măsuri ar avea ca efect reducerea emisiilor din atmosferă.

Dintre obligaţiile stabilite pentru a fi realizate în 2010, menţionăm modernizarea unor instalaţii cum ar fi cea pentru reducerea emisiilor de pulberi la cuptorul electric, pentru reducerea emisiilor la electrofiltrul desprăfuire, a instalaţiei de reducere a emisiilor la electrofiltrul Furnalului 5 sau instalaţia pentru reducerea emisiilor secundare de pulberi din zona de tăiere a bramelor la TC1.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite