Împuşcături pe Faleza Superioară a Dunării. Doi şoferi şi-au descărcat nervii pe ţeava pistoalelor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pe fondul unei neînţelegeri în trafic, doi fraţi, dintre care unul se afla la volan, au coborât din maşina cu care se deplasau, au scos pistoalele, şi l-au transformat în ţintă pe un alt şofer

Poliţia a demarat o anchetă pentru a stabili circumstanţele în care doi fraţi, în vârstă de 23 şi respectiv 24 de ani, din Galaţi, au împuşcat un tânăr de 19 ani. Din primele cercetari a rezultat că mobilul incidentului l-a constituit o altercaţie în trafic în cursul căreia spiritele s-au încins.

Cei doi fraţi aflaţi au considerat că şoferul mai tânăr i-ar fi jenat în trafic şi nervoşi au coborât din maşină (în apropiere de „Elice", monumentul navaliştilor gălăţeni).

Cum şi victima lor a coborât din autoturism, cu toate că se afla în inferioritate numerică, s-a lăsat cu pumni şi în final cu focuri de armă.

După ce incidentul a fost anunţat de martori la numărul de urgenţă 112, la faţa locului a ajuns un echipaj al Serviciului Judeţean de Ambulanţă care i-a acordat primul ajutor tânărului împuşcat şi l-a transportat la Unitatea de Primiri Urgenţe.

„Pacientul prezenta o plagă împuşcată la nivelul toracelui, provocată se pare de un proiectil din cauciuc. Viaţa acestuia nu a fost pusă în pericol", ne-a informat dr. Mihai Polinschi, şeful Serviciului de Ambulanţă Galaţi.

Bila din cauciuc a lezat doar pielelea astfel că victima nu a rămas internată fiind suficientă dezinfectarea şi pansarea rănii.

„Cei doi agresori sunt cercetaţi pentru uz de armă neletală fără drept şi pentru lovituri şi alte violenţe. Din primele cercetări reiese faptul că sunt posesori legali de arme neletale", ne-a declarat comisarul Cristina Tatulici, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Galaţi.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite