Vrâncenii cu handicap îşi dau pensia pe referatul medical/ Vezi aici cheltuielile pe care trebuie să le suporte un bolnav

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Persoanele cu handicap din Vrancea se plâng că referatele pe care trebuie să le prezinte la comisia de expertiză îi costă sute de lei, în condiţiile în care la fiecare şase sau douăsprezece luni trebuie să treacă pragul cabinetelor de specialitate.

Gheorghe Butnaru (61 ani) a fost încadrat în gradul de handicap mediu şi lunar încasează nu mai mult de 33,5 lei, bani care ajung tot în buzunarele medicilor.

„Înainte de a mă prezenta în faţa comisiei de expertiză medicală trebuie să mă duc la cinci medici pentru a-mi întocmi referate care să ateste boala de care sufăr. Preţul unui astfel de referat variază între 50 şi 100 de lei, iar dacă am ghinionul să fiu examinat de comisie de două ori pe an, trebuie să dau în jur de 600 de lei, aproape dublu faţă de valoarea ajutorului pe un an întreg", spune bărbatul.

Chiar dacă are grave probleme cu ficatul, gută şi hepatita B, Gheorghe Butnaru se gândeşte să renunţe la ajutorul de handicap.

"Nu are rost să mai stau câte două zile la uşa unui cabinet şi pe deasupra să nu mă aleg cu nimic din banii ăştia. Nu mai aştept decât să mor", mai spune descumpănit pensionarul.

Fără decont de la CAS

Medicii care întocmesc referatele persoanelor cu handicap sunt nevoiţi să încaseze tarifele, de alfel puse la vedere pe uşile cabinetelor, deoarece Casa de Asigurări nu decontează aceste servicii.

„Pacienţii nu pot fi scutiţi de plată dacă CAS nu face decont pentru aceste examinări. Foarte mulţi bolnavi cu gradul trei de handicap au renunţat la ajutor", declară Iulian Ciobanu, medic în cadrul Policlinicii 2.
În Vrancea, 23.019 persoane beneficiază de ajutor de handicap, iar 2.320 sunt încadrate în gradul mediu.

Focşani



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite