Un protector al maidanezilor cere eutanasierea câinilor fără stăpân după ce fiul său a fost muşcat de dulăi pe stradă

Un protector al maidanezilor cere eutanasierea câinilor fără stăpân după ce fiul său a fost muşcat de dulăi pe stradă

Dr. Paul Alexandru

Paul Alexandru, medic veterinar şi fondator al unei asociaţii de protecţie a maidanezilor, cere eutanasierea câinilor, conform legii. Doctorul dă în judecată Primăria Focşani.

Ştiri pe aceeaşi temă

Medicul veterinar Paul Alexandru, din Focşani, în vârstă de 54 de ani, va merge astăzi la instanţă să deschidă acţiune împotriva Primăriei Focşani, Direcţiei de Dezvoltare şi Servicii Publice şi Serviciului de Ecarisaj, ultimele două instituţii aflate în subordinea municipalităţii.

Decizia survine unui episod care a avut loc săptămâna trecută, când fiul doctorului veterinar a fost muşcat în plină zi pe stradă, în cartierul Gară, de o haită de maidanezi.

Copilul, în vârstă de zece ani, a scăpat din colţii câinilor graţie unui adult aflat în zonă, care a intervenit şi a chemat salvarea, ulterior copilul fiind dus la spital pentru îngrijiri medicale.

„Băiatul meu este acasă, în refacere. Are o plagă adâncă, după ce a fost sfâşiat de câini. Pot să spun că a fost norocos. Dacă nu era adultul acela acolo, se putea sfârşi urât. Am pregătit acţiunea şi marţi o depun la instanţă”, ne-a declarat doctorul Paul Alexandru.

Acesta spune că şi-a luat toate măsurile ca instanţa să-i aprobe acţiunea, chemându-i în judecată pe toţi cei trei conducători de instituţii pe care le consideră responsabile pentru ce a păţit fiul său, respectiv primarul Focşaniului, şeful de la Ecarisaj şi pe şeful Direcţiei de Dezvoltare, care are în subordine Serviciul de Ecarisaj.

„Lipsiţi de puterea de a se apăra”

„Voi cere prejudicii morale, respectiv daune materiale pentru această nesiguranţă a cetăţenilor lipsiţi de puterea de a se apăra şi mă refer aici la copii şi la bătrâni. Am purtat ani de zile corespondenţă cu primăria Focşani pentru a găsi soluţii să rezolvăm problema câinilor vagabonzi, fără niciun rezultat. Trebuie să se ajungă la drame ca să înţeleagă şi edilii despre ce este vorba?”, se întreabă medicul veterinar. Reprezentanţii Direcţiei de Dezvoltare şi Servicii Publice Focşani, care au în gestiune Serviciul de Ecarisaj, spun că nu pot face mai multe pentru a aduna câinii de pe străzi.

„Este dreptul dânsului să ne acţioneze în judecată, dar este bine de ştiut că în această perioadă abandonul câinilor este mare, pentru că se aduc foarte mulţi din afara oraşului. Avem o mulţime de sesizări, echipele noastre încearcă să-i adune, dar este destul de greu. În plus, este şi perioadă de împerechere şi devin agresivi dacă se adună în haite. În primele trei luni din acest an s-au eutanasiat 93 de câini maidanezi”, spune Adrian Grosu, purtătorul de cuvânt al Direcţiei de Dezvoltare Servicii Publice din cadrul Primăriei Focşani.

„În două luni scap oraşul de câini vagabonzi”

Doctorul Paul Alexandru a fondat în 1999 Asociaţia „Prietenii Animalelor”, care ulterior s-a dezvoltat, după ce s-au construit adăposturi pentru maidanezi. După ce băiatul său a fost victima câinilor fără stăpân, medicul veterinar, care în trecut a militat pentru drepturile animalelor, susţine că aceştia trebuie adunaţi de pe străzi, iar câinii care nu sunt revendicaţi să fie eutanasiaţi.

„Problema se rezolvă conform legii în vigoare, iar eutanasierea este ultima măsură. Eu sunt pentru protecţia animalelor în general, dar nu sunt de acord cu psihozele sociale care cuprind mulţimi de indivizi care fac legea în cartier. Cu legea în vigoare, în două luni scap oraşul de câini vagabonzi”, mai spune medicul Paul Alexandru, oferindu-şi serviciile către municipalitate.

Fiul medicului veterinar este al doilea copil atacat în Focşani în ultimele zile, după ce şi fiul lui Dan Dumitru (preşedintele Asociaţiei Judeţene de Fotbal Vrancea) a fost muşcat de maidanezi pe stradă şi a avut nevoie de îngrijiri medicale. În Focşani sunt aproximativ 4.000 de câini pe străzi.

Autor de cărţi de specialitate

Doctorul Paul Alexandru este autorul a zeci de lucrări ştiinţifice, referate, şi comunicări pe care le-a publicat în trei volume: „Câinii fără stăpân”, „Despre protecţia animalelor”  şi „Despre cunoaştere şi natura umană”.

Teza sa de doctorat, o adevărată carte de antropologie, se intitulează „Ipostaze şi relaţia om-animal”,  conducător de lucrare fiind academicianul Constantin Bălăceanu Stolnici.

„Poziţia mea faţă de animal este una de consideraţie şi respect, nicidecum de afectuozitate. De aceea îmi ies şi intervenţiile chirurgicale, pentru că nu mă implic emoţional. Este drept, nu am acasă animale, deoarece călătoresc mult şi nu ar avea cine să se ocupe de ele”, spune doctorul veterinar.

Mai puteţi citi:

Paul Alexandru este medicul veterinar pasionat de antropologie

Doctorul Paul Alexandru a căutat otravă în mâncarea răniţilor revoluţiei

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: