Primarul Decebal Bacinschi, mai sărac cu o maşină în 2012

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Edilul municipiului Focşani şi-a făcut publică declaraţia de avere, care în puncte mari rămâne aproape identică cu cea de anii trecuţi.

Potrivit declaraţiei de avere pe anul 2012, publicate pe site-ul municipalităţii, primarul Decebal Bacinschi deţine aceleaşi trei proprietăţi de la Focşani, Prisaca şi Lepşa, dar faţă de anul trecut din declaraţia de avere a dispărut autoturismul BMW achiziţionat în 2006.

Este posibil să existe o scăpare din acest punct de vedere, pentru că ar fi trebuit să anunţe tot în declaraţia de avere către cine s-a înstrăinat bunul, sau măcar suma tranzacţiei.

În privinţa veniturilor obţinute în 2012, primarul Decebal Bacinschi a încasat anul trecut de la Primăria Focşani o indemnizaţie de primar de 39.694 de lei, iar venitul obţinut din calitatea de pensionar s-a ridicat la 28.800 de lei. Sumele sunt aproape egale cu cele obţinute în ultimii ani.

În schimb, soţia sa, administrator la o fabrică de confecţii din Mărăşeşti a câştigat anul trecut din salarii suma de 134.859, 36.000 de lei din pensii, dar şi dividende pe care le-a reinvestit în firmă.

Decebal Bacinschi este singurul dintre edilii oraşului care şi-a făcut publică declaraţia de avere, viceprimarii fiind restanţi la acest capitol. 

Avuţiile edililor focşăneni au fost stagnate în 2010 de recesiune 

Deviza "Să trăiţi bine!", valabilă cu vârf şi îndesat în cazul aleşilor Vrancei

Focşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite