Haine şi parfumuri contrafăcute, confiscate de jandarmi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Jandarmii au confiscat mărfurile
Jandarmii au confiscat mărfurile

Lucrătorii din cadrul Compartimentul Prevenirea şi Combaterea Faptelor Antisociale au derulat o misiune pentru prevenirea şi combaterea comercializării de bunuri contrafăcute pe raza municipiului Focşani.

Cu ocazia misiunii, jandarmii au observat un bărbat care oferea spre vânzare, persoanelor aflate in trecere , diferite parfumuri şi obiecte de îmbrăcăminte.
 
În urma verificărilor s-a stabilit că persoana respectivă se numeşte Frone I., în vârstă de 48 ani, domiciliat în judeţul Ialomiţa şi oferea trecătorilor spre vânzare două parfumuri inscripţionate cu numele unor mărci consacrate, respectiv Lacoste şi Coco Chanel, treninguri, pantaloni, cămăşi şi tricouri inscripţionate Adidas, Hilfiger şi Polo.

Jandarmii i-au solicitat celui în cauză să prezinte documentele de provenienţă pentru bunurile găsite  asupra lui, însă acesta nu a putut prezenta niciun document.

Celui în cauză i-au fost întocmite actele de constatare sub aspectul săvârşirii infracţiunii de punere în circulaţie fără drept de produse purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare şi care prejudiciază pe titularul mărcii înregistrate, faptă prevăzută şi sancţionată de art. 83 lit. b, din Legea 84/ 1998 privind mărcile şi indicaţiile geografice, documentele împreună cu bunurile ridicate în vederea confiscării urmând a fi predate la I.P.J. Vrancea – Serviciul de Investigare a Fraudelor.

Focşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite