FOTO: Gheorghe Alexianu, un personaj pe cât de puternic, pe atât de controversat în istorie

FOTO: Gheorghe Alexianu, un personaj pe cât de puternic, pe atât de controversat în istorie

Gheorghe Alexianu (dreapta), pe vremea când era guvernatorul Transnistriei

Exemplul de guvernare al politicianului născut la Panciu  poate fi criticat sau admirat de unii sau de alţii , dar cu siguranţă ar fi bine să fie ştiut de cei mai mulţi dintre noi.

Ştiri pe aceeaşi temă

Pe data de 2 ianuarie, în anul 1897, a văzut lumina zilei  în oraşul Panciu Gheorghe Alexianu, fiul lui Ovanes Alecsan,  de profesie comerciant, de naţionalitate romană şi religie gregoriană.

Pe mama sa o chema Adela.  Interesant este faptul că biografii  lui Gheorghe Alexianu îl indică ca fiind fiul lui Ion Alexianu, de profesie învăţător. Numele transformat din Alecsan în Alexianu se pare că a fost o dorinţă a politicianului şi s-a produs imediat după anul 1916, când acesta s-a înrolat în rândurile armatei române. Profesia tatălui, alta decât cea reală, de asemenea nu poate fi explicată , dar poate fi intuită.

„Ca şi biografia mareşalului Ion Antonescu, oarecum cosmetizată propagandistic  şi răspândită în zilele războiului, totodată şi biografia lui Gheorghe Alexianu, cea care trebuia ştiută de români, era necesar  să fie fără cusur: fiu de român şi învăţător, adică  apostol de oameni.  Tatăl său, comerciant după cum am amintit, a devenit în anul 1890 şi un proprietar agricol  însemnat pe Valea Şuşiţei, cumpărând de la I. Robescu aproape o sută de hectare teren în cătunul Muncel, comuna Străoane de Sus, azi Străoane . După anul 1910 trebuinţele de bani crescânde ale lui Ovanes Alecsan, poate şi pentru faptul că fiii săi mari acum, mai ales Gheorghe, au început studiile la Liceul Unirea,  îl obliga să  amaneteze moşia Muncelul  în anii 1911 şi 1913 la Societatea Economia din Focşani , societate care în anul 1916 o confiscă  pentru neplata datoriei. Mâhnit de neputinţa sa, părintele lui Gheorghe Alexianu se stinge la nici 60 de ani, iar Gheorghe pleacă pe front”, povesteşte Florin Dîrdală, istoric la Arhivele Naţionale Vrancea.

Jurist de excepţie

După sfârşitul războiului, Gheorghe Alexianu oferă 30.000 de lei pentru răscumpărarea acestei moşii,  pierdută de tatăl său, dar Societatea Economia refuză, cerând dublul acestei sume. Neputând suporta o astfel de pretenţie,  Alexianu încetează  a se mai lupta pentru moşia pierdută a tatălui său şi întrerupe  orice contact cu ţinutul în care s-a născut, a copilărit şi s-a format.

Moşia Muncelul  intră în tăvălugul exproprierilor pentru reforma agrară din 1921 şi ajunge după numeroase lupte în justiţie din proprietatea Băncii Economia în mâinile localnicilor din Străoane şi apoi în patrimoniul  Cooperativei  de Producţie locală . Gheorghe Alexianu a fost elev al Liceului Unirea în perioada 1907-1915, cu rezultate de excepţie la limba română şi drept constituţional, materie la modă în licee pe acea vreme.

După război îşi începe studiile de drept şi  devine un eminent profesor universitar, cu numeroase lucrări  publicate.

Cariera administrativă şi-a început-o cu numirea sa ca rezident regal al Ţinutului Suceava , cu sediul la Cernăuţi. În acelaşi an  a intrat în vigoare decretului-lege nr. 169/1938 pentru „revizuirea cetăţeniei”, emis de guvernul lui Octavian Goga, cu scopul anulării cetăţeniei unui mare număr de cetăţeni evrei.

Alexianu a aplicat acest decret-lege abuziv, cu adaosuri personale, nestipulate de prevederile acestei legi antisemite. Printre altele a ordonat cetăţenilor de etnie evreiască, privaţi de cetăţenia română, să se înregistreze şi totodată le-a „sugerat” că s-ar cuveni ca aceştia să-şi vândă proprietăţile şi afacerile în decurs de 14 zile.


Guvernator al Transnistriei

La 19 august 1941, Alexianu a fost numit de Ion Antonescu în funcţia de guvernator al Transnistriei. A participat la şedinţa guvernului Ion Antonescu din 19 iunie 1941, când s-a hotărât declararea războiului împotriva Uniunii Sovietice.

Ca urmare a unui atac cu bombe lansat în seara zilei de 22 octombrie 1941 de partizani sovietici asupra comandamentului garnizoanei din Odesa al Armatei Române, Alexianu, ca reprezentant al guvernului, a ordonat şi supravegheat represaliile şi masacrul din noiembrie 1941, când potrivit stenogramei şedinţei Consiliului de Miniştri din 13 noiembrie au fost ucişi foarte mulţi evrei.

„Dl. mareşal Antonescu, conducătorul statului: (…)Rolul diviziei a X-a la Odesa este acela pe care l-am pus: este un organ la dispoziţia administraţiei. Cu Evreii dela Odesa ceea ce s’a întâmplat s’a întâmplat; de acum înainte să se pună regula. Represiunea a fost destul de severă?
Dl. prof. Gh. Alexianu, guvernatorul Transnistriei: A fost, domnule mareşal.
Dl. mareşal Ion Antonescu, conducătorul statului: Ce înţelegi prin “destul de severă”? Dv. sunteţi cam miloşi cu alţii, nu cu neamul românesc.
Dl. prof. Gh. Alexianu, guvernatorul Transnistriei: A fost foarte severă, domnule mareşal.
Dl. mareşal Ion Antonescu, conducătorul statului: Am spus să se împuşte câte 200 de Evrei pentru fiecare mort (respectiv 17 ofiţeri, 35 de soldaţi, 9 subofiţeri şi funcţionari civili români ucişi în urma unei explozii produse în clădirea Comandamentului Armatei Române din Odesa) şi 100 de Evrei pentru fiecare rănit. S’a făcut aşa?
Dl. prof. Gh. Alexianu, guvernatorul Transnistriei: Au fost împuşcaţi şi spânzuraţi pe străzile Odesei",
scrie în stenograma şedinţei Consiliului de Miniştri din 13 noiembrie 1941.

Condamnat pentru crime de război

Alexianu a fost arestat în august 1944 şi expediat la Moscova, în lotul din care făceau parte Ion Antonescu şi Mihai Antonescu. A fost predat autorităţilor române în aprilie 1946, a fost judecat şi condamnat pentru crime de război şi executat la 1 iunie 1946.

La 5 decembrie 2006, în baza cererii de revizuire înaintată de fiul său, Curtea de Apel Bucureşti l-a achitat parţial pe Gheorghe Alexianu, la 5 decembrie 2006, de culpa privind participarea României la războiul împotriva Uniunii Sovietice, menţinând celelalte condamnări, inclusiv pedeapsa capitală.

În urma recursului formulat de Parchet contra acestei achitări parţiale, procesul a fost rejudecat şi, la 6 mai 2008, judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au respins definitiv cererea de revizuire a sentinţei din 1946.
 

Mai puteţi citi:

Varianta vrâncenească a romanului „Baltagul”, scrisă înaintea lui Mihail Sadoveanu


 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos: