Cum s-a spălat pe mâini Inspectoratul de Stat în Construcţii în cazul directorului care i-a făcut cerşetori, hoţi şi curve pe românii din diaspora

Cum s-a spălat pe mâini Inspectoratul de Stat în Construcţii în cazul directorului care i-a făcut cerşetori, hoţi şi curve pe românii din diaspora

Cristian Prescorniţoiu şi-a închis contul de Facebook

Cristian Prescorniţoiu, şeful Inspecţiei în Construcţii Vrancea, a distribuit pe internet, la sfârşitul lunii iulie, o postare jignitoare la adresa românilor din afara graniţelor ţării.

Ştiri pe aceeaşi temă

Cristian Prescorniţoiu, directorul Inspecţiei în Construcţii Vrancea, scapă basma curată după imensul scandal pe care l-a provocat după ce a distribuit pe Facebook o postare, înaintea mitingului disporei din 10 august, în care se afirmă că „10 august, cea mai mare sărbătoare europeană. Se goleşte Europa de Cerşetori, Hoţi şi Curve din România”.

Postarea a stârnit un val de critici fără precedent, iar foarte mulţi români, dar şi lideri de partide politice au cerut conducerii Inspectoratului de Stat în Construcţii să-l demită pe directorul vrâncean.

Reprezentanţii Inspectoratului de Stat în Construcţii spun că au făcut o anchetă la nivelul instituţiei, în cadrul căreia funcţionarul vrâncean a fost găsit nevinovat. Se pare însă că ancheta a fost una sumară, bazându-se doar pe ce le-a spus Prescorniţoiu, care a susţinut că nu el a fost cel care a distribuit postarea.

“În urma analizei interne, efectuată la nivelul Inspectoratului de Stat în Construcţii-ISC, cu privire la declaraţii postate pe o pagină de socializare atribuită domnului Prescorniţoiu Cristian, rezultă că funcţionarul public nu îşi însuşeşte postarea privind mitingul din data de 10 august 2018, iar Inspectoratul de Stat în Construcţii-ISC nu are pârghii legale de verificare a veridicităţii unor postări apărute în mediul online. Facem precizarea că Inspectoratul de Stat în Construcţii-ISC se delimitează de orice postări apărute în mediul online care promovează orice tip de  discriminare sau dezbinare socială sau care încalcă Principiile generale stabilite de Legea nr. 7/2004, privind Codul de conduită a funcţionarilor publici”, ne-a transmis inspectorul general al ISC, Emil Florin Albotă, ca urmare a unei solicitări făcute de Adevărul.

De menţionat că Prescorniţoiu nu s-a limitat doar la distribuirea ştirii, ci a şi răspuns în aceeaşi termeni unor oameni care au îndrăznit să-l critice, insistând că la miting nu au cum să vină oameni care au de lucru, pentru că aceştia sunt la muncă. „Vorbeam de hoţi, curve şi cerşetori! Cei ce muncesc nu vin la mitinguri! Cine se simte lezat...”, a scris acesta pe pagina lui de Facebook.

Acesta a mai susţinut şi că românii din diaspora ar trebui să protesteze acolo, la ei, adăugând că în România s-a investit prea puţin în tunuri cu apă şi pistoale cu şocuri electrice.

De altfel, wall-ul funcţionarului public era, până la închiderea contului, înţesat de postări prin care era slăvit PSD şi erau jignite partidele sau persoanele din afara partidului aflat la Putere, care sunt numite „gunoaie” sau „trădători”.

Printre cei vizaţi de aceste jigniri se află inclusiv Preşedintele României, Klaus Iohannis.

Cristian Prescorniţoiu se află la şefia Inspectoratului pentru Construcţii Vrancea de aproape două decenii, fiind intermitent ba inspector şef, ba adjunct al inspectorului şef. În actualul mandat a ajuns la conducere în 2016, după ce inspectorul şef Dragoş Micu a decedat. Conform ultimei declaraţii de avere, depusă în aprilie, el are trei case, mai multe terenuri şi o leafă lunară de 7.500 de lei.

 

 

citeste totul despre: