1500 de apartamente din Vrancea beneficiază de reabilitare termică. Autorităţile din Focşani, repetente la acest capitol

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Reabilitarea termică reduce costul facturii la încălzire
Reabilitarea termică reduce costul facturii la încălzire

Ministerul Dezvoltării Regionale a alocat pe 6 noiembrie suma de 50 de milioane de lei la nivel naţional pentru Programul naţional privind creşterea performanţei energetice a blocurilor de locuinţe.

Vrancea figurează în acest program al Ministerului Dezvoltării Regionale cu 1449 de locuinţe care vor fi reabilitate termic, după cum urmează: Adjud-72 apartamente, Cîmpineanca-92, Mărăşeşti-100 şi Panciu, cu nu mai puţin de 1185 de apartamente.

Primarul oraşului Panciu spună că instituţia pe care o conduce a obţinut, de la Ministerul Dezvoltării Regionale, finanţarea necesară pentru reabilitarea termică a unui număr de 11 blocuri, după ce anterior alte78 de blocuri care au beneficiat de lucrări similare în perioada 2009-2013.

„În urma demersurilor întreprinse pe parcursul acestui an la Guvernul Ponta, Primăria Oraşului Panciu a obţinut, prin Ordinul nr. 1036/2015 privind modificarea anexelor nr. 1 şi 2 la Ordinul ministrului dezvoltării regionale şi administraţiei publice nr. 951/2015 pentru aprobarea Programului naţional multianual privind creşterea performanţei energetice a blocurilor de locuinţe, cu finanţare în anul 2015, banii necesari reabilitării termice pentru un număr de 11 blocuri. Este vorba despre blocurile D1, D2, 1, 1 Bis, 3, 5 şi 6 de pe strada Ciprian Porumbescu, blocurile 7, 8 şi 11 de pe strada Libertăţii şi blocul 3 de pe strada Independenţei. Aceste 11 blocuri se adaugă celorlalte 78 de blocuri care au beneficiat de lucrări similare în perioada 2009-2013“, precizează primarul Iulian Nica.

Deja la Panciu lucrările au început în această săptămână cu izolaţiile termice şi înlocuirea ferestrelor cu cele de tip termopan.

Focşaniul lipseşte total din această listă a ministerului, pentru că autorităţile locale nu s-au pregătit deloc pentru această operaţiune.

Primarul Decebal Bacinschi a menţionat că a depus în 2013 un proiect pentru anveloparea termică a 320 de apartamente din Focşani, dar că proiectul s-a blocat. Edilul a dat vina pe locatari, pentru că nu şi-au dat toţi acordul pentru această investiţie.

CÂT COSTĂ REABILITAREA TERMICĂ

Asociaţia de locatari plăteşte 20% din costul total al lucrărilor de reabilitare. Restul de 80% este asigurat de la bugetul de stat şi cel local.

Procentul de 20% din totalul lucrării de reabilitare se împarte între toţi proprietarii, fiecăruia revenindu-i o cotă parte în funcţie de cota parte indiviză ce revine fiecărui proprietar.
În cazul în care asociaţia, unul sau mai mulţi proprietari nu îşi pot achita partea ce le revine, primăria locală poate prelua parţial sau integral costurile şi poate decide modul în care se va recupera ulterior suma de bani.

80% din costul reabilitării termice este asigurat astfel:
50% de la bugetul de stat, prin Ministerul Dezvoltarii Regionale şi Administraţiei Publice, în limita fondurilor aprobate anual pentru Programul naţional privind creşterea performanţei energetice a blocurilor de locuinţe
30% de la bugetul local, în limita fondurilor aprobate anual pentru Programul local privind creşterea performanţei energetice a blocurilor de locuinţe.

Focşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite