Preşedintele României şi ministrul Apărării vor să stea de vorbă cu „Scorpionii Roşii”. Ce vor să verifice
0
Cei doi oficiali sosesc la Batalionul 26 Infanterie Neagoe Basarab din Craiova chiar în momentul în care convoaiele americane se îndreaptă spre Baza „Mihail Kogălniceanu".
Ministerul Apărării Naţionale a anunţat că joi, 10 februarie, începând cu ora 12.00, Vasile Dîncu şi Klaus Iohannis se vor întâlni cu militarii Brigăzii Multinaţionale Sud-Est, la sediul Batalionului 26 Infanterie „Neagoe Basarab”, din Craiova.
Este vorba de „Scorpionii Roşii”, o unitate de elită a armatei române. Aceştia au participat la foarte multe misiuni, toate extrem de periculoase. În ultimii ani, Scorpionii Roşii au fost prezenţi în Angola, Bosnia, Kosovo, Irak şi Afganistan. Misiunile acestora au fost fie să construiască depozite de armament şi tabere pentru refugiaţi, fie să păzească în zonele de conflict aeroporturi, autostrăzi şi baze cu mii de militari.
Scorpionii Roşii sunt acum parte din Brigada Multinaţională Sud-Est, o parte din forţa cu care NATO asigură securitatea teritorială şi a populaţiei din sud-estul continentului european. Ei au fost militarii români care au primit primele 36 de blindate Piranha V, transportatoarele de luptă fiind livrate de americanii de la General Dynamics.
Surse oficiale spun că preşedintele Klaus Iohannis şi ministrul Vasile Dîncu vor să vadă tehnica militară de luptă de care dispune Batalionul 26 Infanterie Neagoe Basarab, dar şi să discute cu Scorpionii Roşii eventuale strategii de apărare.
Vă recomandăm să citiţi şi: