Doi bărbaţi din Dolj, infectaţi cu virusul West Nile. Ţânţarii ucigaşi au ajuns din nou în România

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Infectarea cu virusul West Nile poate duce la deces
Infectarea cu virusul West Nile poate duce la deces

În ţară s-au mai înregistrat deja alte trei cazuri. Ministerul Sănătăţii recomandă autorităţilor locale să ia măsuri de dezinsecţie în localităţi, cât mai curând posibil, pentru a preveni răspândirea. Anul trecut, şase oameni au murit, infectaţi cu virusul West Nile.

Doi bărbaţi, unul în vârstă de 42 de ani, din comuna doljeană Drăgoteşti şi altul de 48 de ani, din Craiova, au fost depistaţi că sunt infectaţi cu virusul West Nile.
 

 "Pacienţii sunt în afara oricărui pericol. Au primit îngrijirile medicale necesare la Spitalul de Boli Infecţioase. Infecţia cu virusul West Nile este transmisă prin înţepătura de ţânţar şi determină la adulţi o neuroinfecţie, care, în majoritatea cazurilor, este subclinică, dar uneori poate prezenta şi manifestări de meningită, meningoencefalită sau encefalită cu lichid clar", a declarat dr. Ştefan Popescu, purtător de cuvânt la Direcţia de Sănătate Publică Dolj.

Când trebuie să mergeţi urgent la medic

Organismul uman răspunde diferit în urma contactării virusului, în ceea ce priveşte simptomatologia. Cele mai importante simptome sunt: febra; durerile de cap; stări de greaţă şi vărsături, lipsa apetitului alimentar, diaree, dureri musculare şi articulare, inflamarea ganglionilor limfatici, urticarie la nivelul pieptului, stomacului sau spatelui.

Transmiterea virusului

Virusul West Nile se răspândeşte prin înţepătura ţânţarilor infestaţi, care la rândul lor îl contractează prin înţeparea păsărilor infectate. Acest virus nu poate fi răspândit prin atingere, sărut sau contact fizic.

Cum putem preveni infectarea

Ministerul Sănătăţii recomandă populaţiei mai multe măsuri de protecţie:evitarea expunerii la ţânţari, îmbrăcăminte cu mâneci lungi şi pantaloni lungi; evitarea zonelor cu multă vegetaţie şi umiditate ridicată (parcuri, păduri, ape stătătoare etc.); utilizarea substanţelor chimice repelente de ţânţari; asigurarea măsurilor de desecare a bălţilor din jurul gospodăriilor; îndepărtarea recipientelor de apă stătută şi a gunoiului menajer.

Anunţul Ministerului Sănătăţii

Ministerul Sănătăţii anunţă că toate cazurile de meningite/ meningoencefalite cu virus West Nile depistate şi înregistrate în România până în prezent sunt cazuri sporadice şi în momentul de faţă nu comportă riscul unei epidemii.

Craiova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite