Răsplata comuniştilor pentru istoricul care ocrotise două simboluri ale României: l-au izgonit definitiv din ţară
0
Când a murit stupid şi neaşteptat, din cauza unei peritonite neglijate, arheologul Vasile Pârvan, supranumit „părintele cetăţii Histria“, a lăsat o seamă de cercetări neterminate, mai ales pe şantierul de la Histria. Cel care prelua lucrările trebuia nu doar să urmeze planurile lui Pârvan, ci să aducă la lumină ceea ce arheologul avea certitudinea că se află sub colbul pietrificat aşternut de secole.
Scarlat Lambrino este istoricul care a reuşit să câştige titlul de urmaş al ilustrului Vasile Pârvan. S-a născut la 16 august 1891, la Bucureşti. A studiat Istoria la Sorbona, unde a obţinut doctoratul în 1927. În acelaşi an survine dispariţia arheologului Vasile Pârvan, la 26 iunie 1927. Avea doar 45 ani, iar moartea sa lasă descumpănită o întreagă comunitate ştiinţifică.
Pârvan demarase campania de scoatere la lumină a celui mai vechi oraş din România, Histria, în 1914. Cetatea este prima colonie grecească de la Pontul Euxin, fiind întemeiată la mijlocul secolului al 7-lea înainte de Hristos, de colonişti veniţi din Milet. Pârvan intuise potenţialul descoperirii sale şi importanţa acesteia pentru recuperarea trecutului naţional, astfel că şi-a dedicat toate resursele campaniei de la Histria. Lucrul l-a absorbit în aşa măsură, încât l-a făcut să neglijeze apendicita de care suferea. Când a ajuns pe masa de operaţie, era prea târziu pentru a mai fi salvat.
Misiunea de a relua lucrările de la Histria a revenit istoricului Scarlat Lambrino. Se întoarce în ţară şi devine în 1928 şeful şantierului arheologic de pe malul mării. Avea să-l conducă până în 1940, ultimii 2 ani alocându-i în paralel conducerii Muzeului Naţional de Arheologie (1938-1940). În 1934 devine membru corespondent al Academiei Române, iar în 1941 este numit director al Academiei Române din Roma. Scarlat Lambrino îi călca în acest fel, din nou, pe urmele înaintaşului său Vasile Pârvan.
Scarlat Lambrino - urmaşul lui Vasile Pârvan Sursa foto ICR
Şcoala fusese înfiinţată la ideea lui Vasile Pârvan, în anii `20. Pârvan fusese susţinut de Nicolae Iorga, care făcuse lobby puternic şi obţinuse astfel votul Parlamentului României pentru crearea de academii române în străinătate: Şcoala Română de la Paris şi Scoala Română de la Roma. Scopul lor era perfecţionarea tinerilor români în domeniul ştiinţelor umaniste (filologie clasică şi modernă, istorie şi arheologie), al artelor plastice şi al arhitecturii.
La 8 iulie 1921, Guvernatorul Romei punea la dispoziţia României un teren în Valle Giulia, pentru construirea Academiei Române de Istorie, Arheologie şi Arte Frumoase. Şcoala si-a început activitatea în data de 1 noiembrie 1922 într-un sediu provizoriu, actualul sediu din Piazza José de San Martin fiind inaugurat în ianuarie 1933, ridicat sub conducerea arhitectului Petre Antonescu, din banii puşi la dispoziţie de Banca Naţională a României.
Moartea lui Iorga, asasinatul politic care răvăşeşte România
La 27 noiembrie 1940, Nicolae Iorga este asasinat de un comando legionar lângă Strejnicu, o aşezare aflată la 3 kilometri de Ploieşti. Rămasă fără ambii săi părinţi, Şcoala de la Roma are nevoie de o eminenţă cenuşie care să o cârmuiască în acele vremuri tulburi. Întemeietorul şcolii, Vasile Pârvan fusese şi primul său director, în anii 1922-1927. El a fost succedat de G.G. Mateescu (1927-1929), Emil Panaitescu (1929-1940) şi Dumitru Gazdaru (1940-1941). În 1941 vine rândul lui Scarlat Lambrino să preia şi această moştenire lăsată de Vasile Pârvan. A stat la conducerea şcolii timp de 6 ani, până în 1947.
„De la înfiinţarea din 1922 până în 1947, la Şcoala Română au fost trimişi de universităţile din Bucureşti, Cluj şi Iaşi, iar până în 1940 şi de universitatea din Cernăuţi, cei mai buni licenţiaţi din domeniile arheologiei, istoriei, filologiei, artelor frumoase şi arhitecturii. Bursele erau acordate de Ministerul Instrucţiunii publice de la Bucureşti, iar activitatea ştiinţifică era patronată de Academia Română. Circa 170 tineri cărturari români au beneficiat de stagiul la Şcoala Română/Accademia di Romania din Roma, devenind personalităţi renumite pe plan naţional şi internaţional“, arată membrii Academiei Române de la Roma.
În 1947, autorităţile comuniste au hotarât închiderea instituţiei. Între 1947 si 1969, Academia a rămas închisă, clădirea degradându-se treptat. În 1969, în perioada dezghetului relaţiilor dintre România comunistă si Occident, în sediul Academiei s-a deschis Biblioteca Română de la Roma condusă iniţial de italienistul Alexandru Balaci. Scarlat Lambrino este izgonit de regimul comunist şi îşi găseşte refugiul în Portugalia, unde Universitatea din Lisabona îl dorea la catedră. Aici predă epigrafia - disciplina auxiliară a istoriei care se ocupă cu descifrarea şi cu interpretarea inscripţiilor vechi, făcute de obicei pe piatră, metal, lemn etc. N-a mai reuşit să se întoarcă în ţară, murind în exil, la 30 august 1964, la Lisabona. Soţia sa Marcelle, tot arheolog, reuşeşte să publice studiile făcute la Histria.
Vasile Pârvan, părintele Histriei şi al Academiei Române de la Roma şi Paris
Academia Română de la Roma este redeschisă după 1990, la conducerea sa peridându-se nume ca Zoe Dumitrescu-Buşulenga, Marian Papahagi, Dan Eugen Pineta, Mihai Bărbulescu. Institutul Cultural de la Lisabona omagiază activitatea prodigioasă a lui Scarlat Lambrino prin acţiuni la care participă cercetători atât din ţară, cât şi din Portugalia, în semn de recunoaştere.
Cercetătorul Mircea Angelescu subliniază meritele istoricului Scarlat Lambrino în descoperirea zidului roman timpuriu de incintă al Histriei, precum şi în deschiderea cercetării pe platoul din vestul cetăţii. Informaţii noi arătau că săpăturile întreprinse de Lambrino în această zonă scoteau la iveală „două movile în care au apărut bogate resturi antice şi urme de clădiri private, dintre care una împodobită cu mozaic“.
Din păcate, urmele acestor săpături nu au fost identificate până acum, deci, nu putem face alte precizări privind localizarea acestor vestigii. Aceasta confirmă însă opinia că nu toate movilele de pe Platou trebuie considerate structuri tumulare, ele putând ascunde monumente importante ale zonei“, consideră profesorul Angelescu într-un studiu publicat de academia.edu.
Pe aceeaşi temă:
Vasile Pârvan, arheologul care a scos la lumină Histria - cel mai vechi oraş din România
Se încarcă comentariile...
