Radu Mazăre, despre relaţia sa cu DNA-ul: “Una de prietenie, o să ne căsătorim până la urmă”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Radu Mazăre, investigat de 10 ani de DNA.
Radu Mazăre, investigat de 10 ani de DNA.

Primarul Constanţei, Radu Mazăre, susţine că relaţia sa cu DNA-ul este una de prietenie care durează deja de zece ani. Glumind, edilul a precizat că de la prietenie se va ajunge la căsătorie.

Întrebat de jurnalişti marţi, 25 noiembrie, în ce relaţii mai este cu Direcţia Naţională Anticorupţie, Radu Mazăre a spus: “De prietenie, o să ne căsătorim până la urmă. Este o prietenie de zece ani”. 

Ulterior, el a precizat că din cauza fricii de procurorii DNA angajaţii Primăriei au întârziat procedurile pentru achiziţia de luminiţe pentru sărbătorile de iarnă. Din acest motiv, ornamentele vor fi amplasate după data de 10 decembrie.

“Ieri am avut scandal cu luminiţele şi cu achiziţiile pentru că le e frică tuturor să semneze, pentru orice achiziţie le este frică să semneze şi orice hârtie se întârzie foarte mult în orice compartiment al Primăriei. Şi pentu mine este dificil să-i chem şi să-i cert că de ce nu au semnat că după aia. În eventualitatea unui control DNA, spune că m-a chemat primarul şi m-a pus să semnez. Se lucrează foarte greu în Primărie şi în administraţie, să ştiţi. Vom avea luminiţe, dar probabil mai târziu, undeva în jur de 10 decembrie. De orăşelul copiilor nu am discutat, am discutat trei ore ieri că de ce s-a întârziat achiziţia pentru luminiţe”, a afirmat Radu Mazăre.

El a menţionat că această teamă de anchete şi de verificări există la nivelul tututor administraţiilor din ţară şi că din acest motiv lucrurile se mişcă mai greu.


Vă mai recomandăm:


Radu Mazăre, despre Nicuşor Constantinescu: „O mare victorie DNA cu un om bolnav de cancer“

Radu Mazăre: “Sunt o victimă a statului român. Merg la CEDO”. Primarul reclamă că este anchetat de DNA de două ori pentru o singură faptă

Radu Mazăre se teme să mai dea dispoziţii subalternilor. Primarul ia în calcul să renunţe la primărie ca să scape de anchetele DNA

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite