Primăria inventariază clădirile cu risc seismic

Primăria inventariază clădirile cu risc seismic

Clădire în pericol FOTO Primăria Constanţa

La Primăria Constanţa a avut loc o primă şedinţă a Comisiei pentru reducerea riscului seismic la imobilele existente şi construcţiile vulnerabile care prezintă pericol public în municipiul Constanţa.

Ştiri pe aceeaşi temă

Comisia îşi propune identificarea celor mai bune instrumente şi soluţii pentru punerea în siguranţă a patrimoniului natural şi construit de pe teritoriul municipiului Constanţa pentru protejarea cetăţenilor, creşterea calităţii vieţii şi pentru prevenirea, gestionarea şi reducerea riscurilor generatoare de situaţii de urgenţă specifice, respectiv seism, alunecări de teren, eşecul reţelelor de utilităţi publice etc. 
 
„Era absolut necesar ca la nivelul Primăriei să existe o astfel de comisie. Trebuie să avem toate detaliile bine stabilite. Nu vrem ca următorul cutremur mare să  se transforme într-o catastrofă pentru că nu ne-am pregătit. Noi trebuie să acţionăm primii. Să identificăm clădirile, să le consolidăm pe cele care se află în patrimoniul municipalităţii, să îi notificăm pe proprietari de obligaţiile ce le revin şi să îi sprijinim cât de mult putem”, a spus preşedintele Comisiei pentru reducere a riscului seismic, viceprimarul Ionuţ Rusu.
 
În perioada următoare vor fi identificate, inventariate şi monitorizate imobilele şi construcţiile care prezintă risc seismic şi pot genera pericol public din patrimoniul municipalităţii. 
 
Va avea loc, de asemenea, şi identificarea, inventarierea şi monitorizarea construcţiilor cu destinaţia de unităţi sau instituţii de învăţământ în care se desfăşoară activităţi didactice care se află în patrimoniul autorităţii publice şi care au fost construite înainte de anul 1978. Totodată, vor fi inventariate şi proprietăţile private din municipiul Constanţa care prezintă risc seismic.
 
În cel mai scurt timp, va avea loc o şi prioritizare a intervenţiilor asupra imobilelor identificate cu vulnerabilitate sau risc seismic şi formularea unei liste de priorităţi utilizând criteriile prevăzute în O.G. nr.20/1994 privind măsuri pentru reducerea riscului seismic al construcţiilor existente cu modificările şi completările ulterioare.
 
Comisia pentru reducerea riscului seismic se va întruni săptămânal. În afară de membrii desemnaţi din cadrul departamentelor autorităţii publice locale şi din cadrul instituţiilor subordonate, la şedinţe vor participa şi specialişti de la universităţi şi asociatii profesionale de profil sau de la instituţii publice cu atribuţii în domeniul construcţiilor, gestionării riscurilor asociate acestora etc.
 
În anul 2013 a mai avut loc o astfel de inventariere. La acea vreme s-a stabilit că în oraş 6 imobile se află pe lista clădirilor de locuit încadrate în clasa I de risc seismic, marcate prin panouri de avertizare (aşa-numita bulină roşie). Acestea se află în zona centrală a oraşului şi au fost construite în perioada 1900-1938. Casele sunt situate pe străzile Callatis, General Manu, Nicolae Titulescu, Traian, Ştefan cel Mare şi Mercur. Întinderea lor însumează suprafaţa de 10.000 metri pătraţi, care s-ar transforma în molozuri în eventualitatea unui cutremur.
 

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările