Poliţist târât de maşina unui recidivist

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Misiunea de noapte a patrulei de Poliţie se putea încheia tragic FOTO Adevărul
Misiunea de noapte a patrulei de Poliţie se putea încheia tragic FOTO Adevărul

Un agent de poliţie din comuna Topraisar îşi putea pierde viaţa în incidentul produs în noaptea de vineri spre sâmbătă.

Echipajul de poliţie era în patrulare când a făcut semn unui autoturism să tragă pe dreapta, pentru un control de rutină.

Şoferul, un tânăr în vârstă de 20 ani, a prezentat actele, dar numerele de înmatriculare erau expirate. El s-a enervat, a început să facă scandal, apoi a tras portiera şi a dat să plece.

În portieră se prinsese însă uniforma poliţistului, care a fost târât astfel pe o distanţă de 20 metri.

Şoferul nu a dat niciun semn că ar vrea să oprească pentru a-l elibera pe poliţist. El şi-a continuat drumul, punându-l pe omul legii în pericol de moarte. Norocul acestuia a fost că uniforma i s-a rupt, iar el a căzut pe şosea.

Poliţistul a fost dus la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa, în stare de şoc.

Şoferul a fost prins, era acasă, liniştit şi a fost dus la audieri. El a fost reţinut, fiind cercetat pentru tentativă de omor. Tânărul a mai avut probleme cu legea, suferind chiar o condamnare.
 

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite